Bănci și Asigurări

Câtă vreme în prim-planul consumatorilor se situează maşina şi nu viaţa sau sănătatea, vom avea o piaţă dominată de nevoia de maşină. Piaţa asigurărilor din România este dominată de RCA, deşi potenţial există în foarte multe linii de business

ZF Bankers Summit 2022, Asigurări, Ziua 3

ASIGURĂRI RCA ŞI CASCO

♦ În jurul RCA s-a creat piaţa asigurărilor şi va fi în continuare un punct de reper ♦ Piaţa RCA este extrem de volatilă privind tarifarea ♦ În viziunea ASF, piaţa RCA s-a aşezat nesperat de bine după falimentul City Insurance ♦ Asigurătorii RCA trebuie să aducă bani ca să asigure capitalul necesar ♦ Noua normă RCA va aduce o perspectivă complet diferită, faptul că poliţele RCA vor putea să fie vândute la preţuri diferite în funcţie de reţelele prin care sunt distribuite ♦ Brokerii susţin că s-au adaptat repede după falimentul City Insurance.

 

Tanja Blatnik, CEO al Euroins

► Euroins este foarte stabil acum. În primul rând pentru mine este greu să mă compar cu trecutul. Când am venit acum un an am discutat cu propritarii şi avem o misiune clară, să schimbăm strategia companiei. Dacă până atunci strategia era setată pe creştere, când ne-am uitat la cifre a fost destul de evident că trebuie să schimbăm strategia. Am văzut multe titluri privind neplata despăgubirilor de către Euroins, iar contribuţia sau principala provocare în companiile de asigurări a fost mereu tarifarea. De aici am început.

► Trebuie să fim conştienţi de fiecare risc pe care îl asigurăm pentru că suntem o companie de risc management. Nu vindem bunuri, ci riscuri. Pentru fiecare risc trebuie să fie un preţ corect.

► Strategia a fost că trebuie să fie valoare adăugată în RCA. Aceasta a fost prima decizie imediată pe care am făcut-o. A doua a fost că viitorul nu este în RCA. Noi în Slovenia nu vorbim niciodată despre RCA. RCA-ul este un produs care nu se discută. Preţul este consecinţa societăţii. Diversificarea produselor a fost a doua decizie strategică, iar ulterior să mergem mai apraope de clienţi prin digitalizare.

► Când s-a întâmplat situaţia cu City Insurance, pentru noi situaţia a rămas aceeaşi. Ştiam în continuare că nu putem creşte pe RCA. Cota de piaţă a fost 30% anul trecut şi 36% în primul trimestru 2022, iar spre finalul anului va fi 30%. Pentru noi este extrem de important să nu accelerăm pe zona RCA. Noi suntem recunoscători că şi alte companii au văzut oportunitatea de a împărţI riscul de pe RCA, aceasta fiind singur modalitate ca piaţa să funcţioneze.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro