Clienţii persoane fizice aveau la sfârşitul lunii mai un număr de aproape 5,6 milioane de credite de consum, ipotecare şi carduri de credit, cu aproape un milion de conturi mai puţin decât în 2008, când primele semne ale crizei financiare globale apăreau pe piaţa locală, arată datele agregate de Biroul de Credit, instituţia care colectează date doar despre creditele acordate persoanelor fizice de 33 de bănci şi 22 de IFN-uri.
Numărul conturilor de credit s-a stabilizat totuşi în ultima jumătate de an, după o scădere accelerată, datorată exclusiv portofoliilor de credite de consum, în primii ani ai perioadei de criză. Nivelul de 5,6 milioane de conturi de credite de retail era consemnat şi în noiembrie anul trecut.
Sumele datorate de români în contul creditelor de consum, ipotecarelor şi cardurilor de credit se ridicau la un total de 97 mld. lei, fiind în scădere cu circa 3 mld. lei faţă de finalul anului trecut. Creditele de consum însumau 53 mld. lei, cele ipotecare ajungeau la 40 mld. lei, iar sumele datorate pe cardurile de credit erau de 4 mld. lei.
Numărul creditelor de consum s-a stabilizat la circa 3 milioane de conturi în ultimele luni, după ce din decembrie 2008 până la finalul anului trecut din bilanţurile băncilor dispăruseră 1,8 milioane de credite de consum, unele rambursate la termen sau anticipat, dar multe ajunse în default şi vândute de bănci către firmele specalizate în recuperarea creanţelor. Sumele datorate pe segmentul creditelor de consum erau de 53 mld. lei la finalul lunii mai, faţă de 56 mld. lei în noiembrie anul trecut. Stocul creditelor de consum s-a redus cu o treime în perioada de criză. Abia în ultimele luni au început să se observe primele semnale de revigorare a vânzărilor de credite de consum, dar numai pe componenta în lei.
Singura componentă a creditului de retail care a crescut vizibil în perioada de criză a fost creditul ipotecar, susţinut de vânzările de împrumuturi prin programul Prima casă. Numărul conturilor de credite ipotecare a crescut de la 160.000 în decembrie 2008 la aproape 280.000 în mai anul acesta, în timp ce sumele acordate s-au dublat, până la 40 mld. lei (9 mld. euro). Doar prin Prima casă s-au vândut circa 110.000 de credite, cu o valoare cumulată de peste 4 miliarde de euro.
Şi cardurile de credit s-au dublat între 2008 şi 2013 şi au ajuns la 2,3 milioane de unităţi, dar sumele datorate sunt nesemnificative raportat la datoriile totale ale populaţiei, respectiv 4 mld. lei. Bancherii spun că românii au început să utilizeze corect cardurile de credit, respectiv pentru plăţi la comercianţi şi pe internet (care beneficiază de perioadă de graţie) şi mai puţin pentru retrageri de numerar (penalizate de bănci cu dobânzi de circa 30% pe an chiar din ziua tranzacţiei).