♦ Comparativ cu vârful din 2008 se constată că peste 20.300 de salariaţi (20.384 bancheri) au plecat din domeniul bancar (-28,5%) ♦ Totodată, peste 3.000 de unităţi bancare (3.086 de sucursale) şi-au închis porţile la nivelul întregului sistem bancar, odată cu tăierea costurilor, mutarea unei părţi din activitatea bancară în mediul online, dar şi ca urmare a dispariţiei mai multor bănci din statistici, ajustarea reţelei teritoriale bancare în această perioadă fiind de aproape 50% (47%).
332 de bancheri au plecat din sistemul bancar în ultimul an, în timp ce numărul de sucursale şi agenţii bancare a scăzut cu 67, comparativ cu situaţia de la finalul primelor nouă luni din 2023, după cum reiese din datele BNR transmise la solicitarea ZF.
Astfel, se observă că restructurarea sistemului bancar a continuat şi în 9 luni/2024, ca şi în anul 2023, dar într-un ritm mai lent, după ce accelerase în 2020 şi 2021 în contextul pandemiei de COVID-19. Băncile care activează pe piaţa românească au ajuns să aibă la sfârşitul primelor nouă luni din 2024 un număr de 51.238 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.466.
Ritmul restructurării în bănci a încetinit, în condiţiile în care profiturile instituţiilor de credit doboară record după record. După 9 luni/2024, profitul la nivelul sistemului bancar a urcat la un record de peste 11,5 mld. lei, în creştere cu circa 10% faţă de câştigul raportat pentru 9 luni/2023, după ce în tot anul 2023 câştigul băncilor s-a apropiat de 14 mld. lei, cu 34% peste anul 2022.
La final de 2023, în bănci lucrau 51.493 de angajaţi, iar numărul sucursalelor coborâse la 3.514.