Bănci și Asigurări

Câţi bani au câştigat clienţii în ultimii 3,5 ani din negocierea litigiilor cu băncile prin intermediul conciliatorilor

Câţi bani au câştigat clienţii în ultimii 3,5 ani...

Autor: Roxana Rosu

19.11.2019, 12:48 238

Clienţii băncilor au beneficiat în ultimii trei ani şi jumătate de scutiri sau reduceri de datorii în valoare totală de peste 2 milioane euro în urma negocierile purtate între consumatori şi bănci/IFN-uri prin intermediul conciliatorilor, arată datele Centrului de soluţionare alternativă a litigiilor din domeniul bancar.

 Valoarea medie a unui dosar care se referă la contractele de credit, soluţionat în cadrul CSALB, este de aproximativ 2.150 de euro.

“43% dintre hotărârile acceptate de cele două părţi au adus beneficii între 1.000 şi 5.000 de Euro, iar 7% dintre înţelegerile dintre consumatori şi bănci depăşesc valoarea de 10.000 de Euro. Astfel de rezultate au venit în special în ultimii doi ani de activitate a Centrului, odată cu deschiderea către conciliere a tot mai multe bănci comerciale. Cu toate astea, nu toate instituţiile financiare bancare şi nebancare au înţeles beneficiile concilierii, iar unele dintre acestea resping nejustificat zeci de cereri venite din partea consumatorilor. Numai anul acesta sunt 285 de cereri clasate de bănci, deşi în toate aceste cazuri am fi putut avea negocieri între părţi şi, ca urmare, consumatori mulţumiţi”, spune Alexandru Păunescu, Preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

De la începutul anului, numărul cererilor trimise de consumatori a crescut cu peste 45% faţă de tot anul 2018, ajungând la 1.948. Până acum, în aproape 600 de cazuri consumatorii şi băncile au găsit o rezolvare la nemulţumirile lor, ca urmare a intervenţiei CSALB. Majoritatea dintre ei au obţinut reducerea sau eliminarea unor comisioane, scăderea ratelor la credite sau ştergerea unor sume din sold.

„Concilierea şi-a dovedit avantajele în ultimii trei ani, dar nu toate băncile au fost bucuroase să intre în acest exerciţiu. Le încurajez şi pe cele mai reţinute, ruşinoase, neînţelegătoare să meargă în această direcţie, pentru că ajută şi la îmbunătăţirea imaginii băncilor. Ca bancă, trebuie să-ţi înţelegi şi clienţii ca să recuperezi banii din credite”, a declarat guvernatorul BNR Mugur Isărescu a în cadrul conferinţei anuale a CSALB.

Centrul este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO