Bănci și Asigurări

Către ce companii de asigurări se va distribui portofoliul de poliţe al Astra?

Autor: Anelis Baciu

16.09.2015, 14:00 3608

Businessul Astra Asigurări, companie care a ajuns în faliment, se va disputa între asigurătorii cu cele mai mici tarife pentru poliţele auto obligatorii (RCA) din moment ce peste 40% din poliţele emise de Astra erau RCA, susţin specialiştii din piaţă. Astra avea o cotă de piaţă de aproape 10%, ceea ce înseam­nă că subscrieri anuale de circa 800 mil. lei sunt puse la bătaie.

„În principiu, asiguraţii Astra sunt persoane care cumpărau poliţe după criteriul tarifului cel mai scăzut, clienţi RCA şi statul. În aceste condiţii, cel mai probabil, portofoliul Astra se va distribui către asigurătorii cu tariful cel mai mic“, a explicat Victor Şraer, directorul general al Otto Broker.

Aproximativ 40% din poliţele în vigoare ale Astra, echivalentul a circa 881.000 de contracte, sunt pe segmentul asigurărilor auto obligatorii (RCA), potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), adică un român din patru are asigurare RCA la compania falimentară.

Carpatica Asig, City Insurance, Euroins erau principalii competitori ai Astra în piaţa de RCA, cei trei asigurători afişând şi în prezent cele mai mici tarife pentru asigurarea auto obligatorie.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO