Volksbank are un portofoliu de credite în franci elveţieni în jurul unui miliard de euro
Volksbank, una dintre băncile care au promovat agresiv finanţările în valută în perioada de boom a creditării, pregăteşte o ofertă pentru clienţii cu credite în franci elveţieni, care prevede conversia acestora în lei sau euro cu un discount de 25% din soldul rămas de achitat, potrivit unor surse din piaţă.
Oficialii băncii nu au dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.
Aceasta înseamnă conversia creditelor la un curs de schimb de 2,7 lei/franc, faţă de un curs de 3,6 lei/franc în prezent. Aceste credite au fost acordate în 2006-2008, când cursul de schimb era de 2,2 lei/franc, astfel că aprecierea monedei elveţiene în perioada de criză a lovit puternic debitorii. Ratele lunare au crescut chiar şi cu 60%, iar mulţi clienţi au intrat în default.
Volksbank avea în 2010 credite în franci elveţieni de echivalentul a 1,3 miliarde de euro, potrivit ultimelor date disponibile. La nivelul pieţei, stocul de credite în franci elveţieni se află în prezent la circa 2,4 miliarde de euro şi a scăzut cu numai 200 mil. euro din 2010 încoace. Aceasta înseamnă că Volksbank are în continuare un portofoliu de credite în franci elveţieni în jurul unui miliard de euro.