Băncile locale spun că analizează diferite scenarii de modificare a caracteristicilor produselor imobiliare în funcţie de forma finală a legii dării în plată.
BNR susţine că o creştere semnificativă a avansului va reduce dramatic numărul posibililor beneficiari. Iniţiatorul legii dării în plată consideră că totul este un „şantaj“. În astfel de condiţii, încotro se îndreaptă creditarea imobiliară standard? Unele dintre cele mai mari bănci locale au afirmat la solicitarea ZF că urmăresc îndeaproape iniţiativele legislative cu referire la activitatea bancară, iar în situaţia în care una sau mai multe dintre astfel de iniţiative vor fi promulgate, vor fi nevoite să-şi modifice condiţiile în concordanţă cu noile prevederi cu impact asupra accesibilităţii la creditele ipotecare şi implicit la costurile acestora.
Râmâne de văzut dacă şi alte bănci din sistem vor urma exemplul Raiffeisen şi vor decide să majoreze avansul pe care îl cer pentru creditele imobiliare standard, având în vedere statutul incert al legii dării în plată, lege contestată vehement de bancheri.
De altfel, bancherii au atras atenţia că vor majora avansul pentru creditele imobiliare dacă legea va fi promulgată în forma iniţială.