Bănci și Asigurări

Ce se întâmplă cu programul Prima casă?

Ce se întâmplă cu programul Prima casă?

Autor: Mediafax

23.01.2020, 00:05 2037

Premierul liberal Ludovic Orban a acuzat PSD că dezinformează când susţine că Guvernul nu mai finanţează programul Prima casă. Premierul a arătat că există un plafon de2 mld. lei şi că Executivul urmează să stabilească, prin hotărâre de guvern, condiţiile necesare pentru a aplica în 2020 la acest program. 

„Guvernul a avut prevăzută suma, este cred un plafon de 2 miliarde de lei, urmează să emitem hotărârea de guvern cu stabilirea condiţiilor pe anul în curs şi ca atare dezmit categoric această minciună gogonată“, a declarat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Reacţia vine în contextul în care fostul secretar general al PSD Mihai Fifor a acuzat, miercuri, guvernul Orban că a mai distrus un program, de care beneficiau anual zeci de mii de familii tinere, pentru că a alocat pentru pentru Prima casă doar 200 mil. lei în anul 2020.

În ultimii 10 ani, programul Prima casă a susţinut piaţa imobiliară şi creditarea imobiliară, foarte mulţi tineri reuşind să-şi cumpere un apartament în condiţii favorabile de avans, dobândă şi rambursare. Practic cu un salariu mediu putea fi contractat un apartament de 50.000 euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO