Conversia creditelor în
franci elveţieni în lei s-ar fi impus cu acuitate atunci când autorităţile din domeniul bancar şi-au dat seama că situaţia se agravează, dar BNR s-a erijat în pavăză a băncilor care au acordat astfel de împrumuturi, a declarat vineri la ZF Live Alin Iacob (foto, dreapta), preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF).
„Băncile au venit cu această soluţie de creditare în 2007 şi au promovat-o datorită dobânzilor mici. Oamenii au fost încurajaţi de bănci să facă aceste credite pentru a-şi putea lua nişte garsoniere sau apartamente de 2 camere, în condiţiile în care preţurile erau foarte mari în piaţa imobiliară în acel moment“, a precizat Iacob. În opinia lui, în România creditele ipotecare în monedă străină trebuia interzise. În prezent, 10% din creditele din piaţă sunt în franci şi 60-70% în euro, a spus Iacob. Dana Gornea Rădulescu (foto stănga), care are un credit de 100.000 de franci, spune că rata de 700 de franci reprezenta 1.500 lei pe lună la momentul la care a încheiat contractul şi a ajuns acum, după aprecierea de joi a francului, la 3.200 lei. „Într-o singură zi rata mea a crescut cu 500 de lei. Trebuie să plătesc cu 500 de lei mai mult faţă de cât plăteam înainte de apreciere“, a afirmat ea la ZF Live.
În ceea ce priveşte posibilitatea de a refinanţa creditul în lei, Dana Rădulescu a spus că în prezent, deşi are acelaşi nivel al veniturilor, nu se mai încadrează în normele băncii, după ce gradul de îndatorare permis a coborât la 30-40%, de la 70-80% cât era la momentul la care a luat creditul în franci. Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a solicitat joi Guvernului şi Parlamentului „obligarea instituţiilor de credit de a propune consumatorilor posibilitatea de a opta pentru conversia creditelor în valută în moneda naţională, în cazul în care există o diferenţă de cel puţin 20% între cursul actual şi cel de la momentul acordării creditului“.