ZF: Este bine ca România să tindă către suveranitate financiară?
A.D.: Această situaţie depinde de încrederea pe care o avem în evoluţia viitoare a lumii. Dacă te aştepţi ca situaţia internaţională să se deterioreze ca urmare a creşterii tensiunilor geopolitice, a apariţiei de noi zone de conflict eventual armat, de intensificare a protecţionismului şi naţionalismului economic etc. atunci da, tendinţa de reducere a dependenţelor de exterior în materie de finanţare este normală şi binevenită. Dacă însă păstrăm încrederea că economia şi pieţele financiare vor continua să funcţioneze normal şi că se vor găsi soluţii pentru depăşirea problemelor existente, atunci finanţarea externă rămâne o cale atractivă de accelerare a dezvoltării economiei noastre.
În conjunctura în care se află acum România nu cred că «suveranitatea financiară» trebuie să constituie un obiectiv în sine. Atragerea de resurse financiare externe sub diverse forme, ca împrumuturi sau investiţii de capital, rămâne un factor esenţial pentru investiţii ca bază a dezvoltării economice. Şi să nu uităm că România beneficiază de fonduri importante din partea Uniunii Europene, o dependenţă incompatibilă cu ideile suveraniste dar care a servit foarte bine interesele naţionale în ultimul deceniu.
Dacă suveranitatea financiară este o ţintă falsă, gestiunea prudentă a dependenţei de finanţări externe rămâne mereu de actualitate. O dependenţă prea mare sau inadecvată structural poate crea vulnerabilităţi economice, politice şi de securitate. Şi cel mai important pas pe care trebuie să îl facă România în momentul de faţă este să pună ordine în finanţele publice, să reducă deficitul bugetar prin controlul cheltuielilor şi creşterea veniturilor. Reducerea deficitului balanţei comerciale este la fel de importantă şi cred eu că în bună măsură s-ar putea produce ca rezultat al micşorării deficitului bugetar, care ar tempera dinamica cererii agregate şi deci a importurilor.
ZF: Ar putea România să renunţe la finanţările externe pentru a-şi spori independenţa financiară?
A.D.: Numai în 2024 trezoreria se împrumută peste 200 miliarde de lei pentru finanţarea deficitului bugetului public. Nu există suficiente resurse pe piaţa internă pentru a acoperi nevoile finanţelor publice. Dacă toate economiile populaţiei ar fi atrase către finanţarea bugetului public, nu ar mai exista resurse financiare pentru sectorul privat, ceea ce ar duce la o prăbuşire a economiei. Cel puţin pe termen scurt, orice încercare de a renunţa la finanţări externe ar produce o criză economică de proporţii. O aşa-numită „suveranitate financiară“ a României ar putea fi eventual obţinută după cel puţin un deceniu, când toată datoria externă ar fi lichidată, şi ar fi similară ca eforturi şi sacrificii cu ultimul deceniu al lui Ceauşescu, care a pus în practică o ambiţie asemănătoare.
ZF: Datele arată că în România depozitele bancare depăşesc nivelul creditelor cu peste 200 miliarde de lei. Este acesta un indicator că România este suverană financiar/bancar?
AD: Noţiunea de suveranitate financiară se referă la situaţia în care o ţară nu este dependentă de finanţări externe - fie ele atrase de pe pieţele financiare private, fie asigurate prin acorduri guvernamentale sau din partea unor instituţii internaţionale. În momentul de faţă, România beneficiază de multiple forme de finanţare externă atât private cât şi instituţionale, prin fondurile primite de la Uniunea Europeană de exemplu.
Faptul că băncile dispun de depozite în exces faţă de creditele acordate asigură poate «suveranitatea» sectorului bancar dar, aşa cum este şi cazul României, nu garantează suveranitatea financiară pe ansamblul naţiunii întrucât statul şi alte entităţi sunt nevoite să apeleze la finanţări externe.”
ZF: Existenţa unui excedent al depozitelor faţă de credite este favorabilă sau nu pentru economia României?
A.D.: La nivelul sistemului bancar, faptul că depozitele sunt mai mari decât creditele acordate este avantajos din perspectiva riscului mai mic, dar dezavantajos prin prisma profitabilităţii. Depozitele suplimentare din bănci reprezintă poate resurse nevalorificate la maximum în economie şi motivele pentru care ele nu sunt plasate integral sub formă de credite au mai fost discutate. Subliniez însă faptul că 165 din cele 200 miliarde lei ce constituie excedentul depozitelor faţă de credite sunt plasate în titluri de stat. Este şi aceasta o formă de valorificare, care contribuie la finanţarea deficitului bugetului public.
Spre deosebire de situaţia de acum 15 ani când sistemul bancar din România a fost unul din punctele slabe în confruntarea cu criza financiară internaţională, în momentul de faţă băncile din România sunt bine capitalizate şi pot face faţă mult mai bine unor eventuale crize. Pe de altă parte, fără resurse financiare interne şi externe suficiente în economie, nu ne putem aştepta nici să mai vedem ritmuri de creştere de peste 7% pe an ca într-un trecut nu prea îndepărtat. Între prea mult şi prea puţin, sistemul financiar-bancar caută tot timpul echilibrul potrivit momentului prin care trece economia şi nu este ferit de excese într-o direcţie sau alta.
ZF: Dacă ipotetic străinii, care deţin titluri de stat româneşti de aproximativ 20 miliarde de euro, ar renunţa la aceste plasamente, pot investitori/băncile din România să preia această datorie?
A.D.: “Străinii nu-şi pot retrage plasamentele în titluri de stat româneşti decât prin vânzarea acestora. Sper să nu se ajungă acolo, dar o asemenea mişcare ar provoca o scădere a valorii acestor titluri şi panică pe pieţe. Putem presupune că entităţi româneşti - bănci sau alţi investitori - ar profita de situaţie pentru a cumpăra. Dar randamentul acestor titluri luate <la preţ redus> ar fi foarte mare, reflectând o deteriorare semnificativă a ratingului României. Implicit, costurile de împrumut ale trezoreriei ar creşte semnificativ, punând finanţele publice într-o situaţie foarte dificilă. Dar la deficitele actuale, piaţa naţională nu este suficientă pentru finanţarea nevoilor statului şi ale sectorului privat.”
ZF: Nu ar putea băncile din România să facă mai mult pentru a finanţa statul, atrăgând finanţări eventual de la băncile-mamă?
A.D.: “Din motive prudenţiale, expunerea băncilor pe titluri de stat este limitată prin lege şi sistemul bancar din România este deja aproape de limita maximă. Nici nu este de dorit ca toate sau cea mai mare parte a capitalurilor din economie să fie direcţionate către stat, sectorul privat are şi el nevoie de finanţare.
Băncile româneşti pot desigur să se finanţeze din exterior, chiar de la băncile-mamă, dar o asemenea situaţie ar spori expunerea ţării noastre faţă de străinătate şi ar contraveni tocmai obiectivului de <suveranitate financiară>! Costurile de finanţare ar fi de asemenea mai mari pentru că de obicei împrumuturile private poartă dobânzi mai mari decât datoria guvernamentală. O asemenea soluţie, deşi posibilă, nu este de dorit.”
