• Leu / EUR4.7315
  • Leu / GBP5.2727
  • Leu / USD4.2103
Bănci și Asigurări

Cea mai mare bancă din România, după active, va închide peste 60 de sucursale. 1.600 de oameni vor pleca acasă

Cea mai mare bancă din România, după active, va închide peste 60 de sucursale. 1.600 de oameni vor pleca acasă

Autor: Ovidiu Tempea

17 dec 2012 8968

BCR va disponibiliza 1.600 de salariaţi în următoarele 12-18 luni şi va închide peste 60 de sucursale neprofitabile, pentru a reaşeza modelul la noile realităţi economice, dar va continua creşterea prin stimularea tranzacţiilor bancare şi concentrarea pe lei, anunţă preşedintele băncii Tomas Spurny.

Astfel, vor fi închise peste 60 de sucursale neprofitabile, iar numărul salariaţilor va scădea de la 9.100 la 7.500.

Preşedintele executiv al BCR a precizat că în urma crizei modelul de business s-a modificat, iar sustenabilitatea afacerii presupune în acest moment o reducere a costurilor, ţinta fiind de 250 de milioane lei în următorii doi ani.

El a arătat că strategia de dezvoltare pentru următorii cinci ani a fost aprobată recent, aşa încât planul de restructurare nu a fost încă negociat cu cele trei sindicate din bană.

"Orice faci trebuie să ai tot timpul în minte sustenabilitatea. Unele lucruri ţin puţin, altele funcţionează pe termen lung. Dacă acţionezi repede fără ideea de sustenabilitate în minte, atunci creezi bule speculative (...) Oricine este înţelept va vedea că cel mai important este cum le asiguri un viitor bun celor 7.500 de oameni care rămân în bancă", a continuat Spurny.

Deşi a recunoscut că a venit în BCR pentru a restructura banca, Spurny spune că nu este un "profesionist" al restructurării sau un adept exclusiv al unor asemenea măsuri, arătând că în Ungaria sau Slovacia a avut o strategie de investiţii, iar banca pe care a construit-o în Slovacia are în prezent o cotă de piaţă de 15%.

El a amintit că Erste a investit în România circa 9,3 miliarde euro, echivalentul a jumătate din împrumuturile atrase de la instituţiile financiare internaţionale, şi se plasează astfel ca cel mai mai susţinător privat al economiei româneşti.

Spurny susţine că BCR va reveni pe creştere în a doua parte a anului viitor, şi estimează că 2013 va fi un an greu pentru sistem, cu un avans modest, de numai o cifră, în linie cu creşterea PIB.

Oficialul BCR estimează însă o revenire mai puternică a facerilor începând cu 2014, cu rate de 3,5-4-6% pe partea de retail şi de 7-9% pe segmentul corporate.

În ceea ce priveşte regândirea afacerilor prin promovarea finanţării în lei, şeful BCR speră că modelul va fi urmat de întreaga piaţă, mai ales că ultimii patru ani au demonstrat că procesul de convergenţă pe care au mizat bancherii în perioada precriză nu este atât de rapid şi nici nu sunt perspective rapide de îmbunătăţire.

Spurny susţine că toate modelele de afaceri ale băncilor mizau pe atingerea unui PIB/locuitor de 10.000 de euro, ceea ce în condiţiile actuale nu se întrevede foarte rapid. PIB-ul pe locuitor este în prezent de 6.700 de euro.

Principalele activtăţi ale grupului BCR sunt derulate de bancă. Grupul mai este prezent în România prin BCR Leasing, BCR Banca pentru Locuinţe, BCR Pensii, BCR Chişinău şi BCR Partener Mobil.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7315
Diferență: -0,0634
Ieri: 4.7326
Azi: 4.2103
Diferență: -0,2322
Ieri: 4.2139
Azi: 5.2727
Diferență: 0,699
Ieri: 5.2538
Azi: 4.2800
Diferență: 0,3211
Ieri: 4.2744