Bănci și Asigurări

CEC are 5 mil. euro de la Fondul European de Investiţii pentru IMM-uri

CEC are 5 mil. euro de la Fondul European de Investiţii...

Autor: Ciprian Botea

11.07.2014, 00:00 191
CEC Bank, singura bancă de top rămasă în portofoliul statului, a primit o finanţare de echivalentul a 5 mil. euro de la Fondul European de Investiţii (FEI), în cadrul iniţiativei JEREMIE, banii urmând să fie utilizaţi pentru acordarea de credite pentru investiţii şi capital de lucru întreprinderilor mici şi mijlocii. Pot accesa credite din aceste fonduri şi întreprinderile individuale, asociaţiile familiale sau persoanele fizice autorizate. Valoarea totală a finanţărilor care pot fi acordate prin această facilitate este de 10 mil. euro, în condiţiile în care banca preia jumătate din riscul aferent fiecărui credit.
 
CEC este a şasea bancă locală care accesează finanţare prin iniţiativa JEREMIE, după BCR, BRD, Raiffeisen, UniCredit Ţiriac şi ProCredit. Creditul maxim care poate fi accesat este de un milion de euro, jumătate din valoarea acestuia fiind garantată prin intermediul JEREMIE, iar garanţia primită de la Fondul European de Investiţii nu are costuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO