Bănci și Asigurări

CEC Bank a ajuns la 1.000 de bancomate

CEC Bank a ajuns la 1.000 de bancomate

Autor: Razvan Voican

16.02.2012, 00:00 123

Banca de stat CEC Bank a pus recent în funcţiune bancomatul cu numărul 1.000, instalat la Giurgiu, după şase ani de când a intrat pe piaţa cardurilor. Banca are însă în continuare mai multe unităţi decât ATM-uri. Din vara anului trecut CEC a început să instaleze maşini de producţie chinezească, adoptând un program intensiv de instalare a circa opt astfel de ATM-uri pe săptămână.

Majoritatea bancomatelor CEC sunt amplasate la sediile sucursalelor şi ca urmare banca are reţeaua de ATM-uri cea mai extinsă în zona rurală. De asemenea, CEC are 1.191 de echipamente EPOS pentru eliberarea de numerar la ghişee, în timp ce reţeaua de acceptare a cardurilor la comercianţi numără 2.195 de aparate în condiţiile în care banca a intrat pe acest segment de piaţă de-abia la sfârşitul lui 2009.

CEC Bank afirmă că ocupă locul patru pe piaţă după numărul de bancomate, respectiv locul şase după numărul cardurilor aflate în posesia clienţilor. BCR, cea mai mare bancă după active, are peste 2.000 de bancomate şi mai mult de 18.000 de terminale pentru plata cu cardul la comercianţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO