Bănci și Asigurări

CEC Bank a lansat un nou pachet de cont curent Smart

CEC Bank a lansat un nou pachet de cont curent Smart

Autor: Mircea Nica

19.01.2021, 21:58 3542

CEC Bank a lansat pachetul de cont curent Smart pentru operaţiunile de zi cu zi ale persoanelor fizice, prin care clienţii pot beneficia de dobânzi similare celor de la conturile de economii pentru sumele de pe card, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii băncii.

 

Astfel, CEC Bank bonifică cu o dobândă la vedere de 0,3% p.a. sumele disponibile pe card şi nu percepe comisioane la încasările în lei, pentru plăţile intrabancare în lei şi nici pentru retragerile de la ATM.

 

Comisionul lunar de administrare este zero pentru clienţii care îşi încasează veniturile prin CEC Bank, iar în cazul în care rulajul creditelor lunar este sub nivelul salariului minim net pe economie, valoarea comisionului de administrare este de 8,9 lei/lună, au mai transmis reprezentanţii băncii. De asemenea, pentru plăţile interbancare în lei realizate prin Internet Banking sau Mobile banking, comisioanele sunt reduse cu 60%.

 

Pachetul Smart de la CEC Bank include acces la produse şi servicii bancare precum cont curent în lei, cont curent în euro, card de debit Mastercard/Visa, cont de economii în lei, internet banking, mobile banking şi alerte info SMS cont de card.

 

CEC Bank este o instituţie de credit deţinută în proporţie de 100% de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Banca ocupă poziţia a şaptea din clasamentul celor mai mari bănci din România după active.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO