Bănci și Asigurări

CEC Bank a vândut credite neperformante de 541 mil. lei către Kruk la un discount de 83%

CEC Bank a vândut credite neperformante de 541 mil. lei...

Autor: Anelis Baciu

23.06.2017, 00:07 3009

CEC Bank, a şasea bancă după active, a vândut un pachet de credite de consum şi carduri de credit neper­formante în valoare brută de 541,4 mil. lei (120 mil. euro) anul trecut pentru care a încasat 94 mil. lei, ceea ce în­seamnă un discount de 83%, potrivit situaţiilor financiare anuale ale băncii. Potrivit surselor din piaţă, cumpărătorul pachetului de neperformante a fost recuperatorul polonez Kruk, cu care banca de stat a mai băutut palma şi pentru alte pachete în trecut.

Banca de stat nu s-a limitat doar la vânzarea de neperfomante anul trecut şi a scos din bilanţ şi credite în valoare brută de circa 1,2 mld. lei, de trei ori mai mult decât în 2015. După aceste vânzări şi write-off-uri rata creditelor neperformante din portofoliul CEC ajungea la 12% la finalul anului trecut. Anul trecut băncile locale au vândut credite neperformante în valoare de 1,4 mld. euro, o valoarea apreciată de BNR ca fiind „consistentă“. Spre comparaţie, în 2015 tranzacţiile cu credite neperformante au cumulat 2,5 mld. euro. Băncile locale mai au în bilanţuri credite neperformante în valoare de 25,1 miliarde de lei (5,6 mld. euro), potrivit datelor Băncii Naţionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO