Bănci și Asigurări

CEC Bank ia 50 mil. euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru finanţarea IMM-urilor şi a companiilor cu capitalizare medie

Bogdan Neacşu, preşedinte şi director general al CEC Bank

Bogdan Neacşu, preşedinte şi director general al CEC Bank

Autor: Cristina Bellu

26.10.2020, 15:01 286

CEC Bank a încheiat un acord de finanţare în valoare de 50 milioane de euro cu Banca Europeană de Investiţii (BEI), prin schemele de finanţare dedicate economiilor afectate în contextul pandemiei de COVID-19.

Acesta este cel de-al treilea acord de finanţare dintre cele două parţi, după cele semnate în 2013, respectiv 2014, şi care au avut o valoare cumulată de 145 milioane euro.

”Prin acest nou acord de finanţare, continuăm buna colaborare pe care o avem cu BEI încă din anul 2013 şi ne diversificăm resursele disponibile pentru finanţarea economiei, în special pentru IMM-uri şi companii cu capitalizare medie”, spune Bogdan Neacşu, Preşedinte şi Director General CEC Bank. 

El apreciază că finanţarea obţinută prin intermediul Băncii Europene de Investiţii va contribui la îmbunătăţirea accesului companiilor la credite şi va permite băncii să susţină proiecte de investiţii care să ajute la modernizarea şi diversificarea activităţii economice şi la menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă.

Prin sursele atrase de la BEI până în prezent, CEC Bank a oferit finanţări de circa 1 miliard de lei, pentru peste 1.500 de companii, iar prin noul acord de finanţare CEC Bank poate oferi credite pe termen mediu, până la 5 ani, cu un nivel al dobânzii redus cu minimum 0,25% faţă de dobânda standard.

Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de peste 36 miliarde lei, la finalul primului semestru din 2020.

Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO