• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Bănci și Asigurări

CEC Bank intră şi pe segmentul de factoring, o piaţă de 3 mld. euro anual

CEC Bank intră şi pe segmentul de factoring, o piaţă de 3 mld. euro anual

Autor: Raluca Ghinea

08.10.2014, 00:00 328

Această modalitate de finanţare este destinată IMM-urilor şi clienţilor mari, deja clienţi ai băncii pentru alte tipuri de finanţări, care vând produse, furnizează servicii sau efectuează lucrări cu plata la un termen de până la 180 zile, în baza unui contract comercial.

CEC Bank preia evidenţa creanţelor, pe care le administrează şi le colectează la scadenţă.

"Prin acest nou produs, banca introduce şi serviciile ataşate facilităţii de finanţare, respectiv serviciile de administrare şi de colectare a creanţelor, care vor permite clienţilor economisirea de resurse sau relocarea acestora pentru dezvoltare", a declarat într-un comunicat preşedintele băncii, Radu Graţian Gheţea.

Facilitatea de factoring este valabilă pentru maxim 12 luni, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă similară, iar prima tragere a finanţării trebuie făcută în cel mult şase luni de la semnarea contractului.

Valoarea maximă a facilităţii va fi stabilită în funcţie de limita de expunere pe debitorul cedat şi cea pe aderent. Valoarea finanţării pe un debitor cedat este de maximum 80% din valoarea facilităţii de factoring acordată pentru acesta, în timp ce valoarea finanţării pe fiecare factură este de cel mult 80% din totalul facturii cesionate, care include TVA, dar nu peste suma rămasă de utilizat din valoarea maximă a finanţării pe fiecare debitor cedat.

Perioada de graţie este de 30 de zile de la scadenţa facturilor acceptate la finanţare, timp în care nu se aplică penalizări pentru neîncasarea facturilor.

Rambursarea anticipată din încasarea facturilor înainte de scadenţă se va face fără perceperea de comision.

Companiile beneficiază prin factoring de finanţare imediată şi protecţie faţă de riscul de neplată. Contractul de factoring este încheiată între un furnizor şi o companie de factoring sau bancă prin care furnizorul cesionează creanţele provenite din contractele de prestări servicii sau vânzare bunuri încheiate cu partenerii comerciali, finanţatorul plătind în avans creanţele pentru a-l proteja pe furnizor de riscul de neplată al debitorului.

Piaţa de factoring a ajuns în prima jumătate a anului la aproximativ 1,1 miliarde de euro, înregistrând o scădere de aproximativ 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit asociaţiei de profil, care estimează pentru acest o contracţie de 8-10% a industriei dacă nu se reiau investiţiile.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270