Bănci și Asigurări

CEC Bank şi-a majorat activele cu 10% în S1/2020 ajungând la 36,1 mld. lei, cota de piaţă urcând spre 7%

Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank

Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank

Autor: Claudia Medrega

01.09.2020, 00:07 353

CEC Bank, instituţie de credit deţinută de stat, susţine că şi-a majorat activele cu circa 10% în primul semestru (S1) din 2020 faţă de finalul anului 2019, până la 36,1 mld. lei, iar cota de piaţă a băncii a urcat la 6,96%, în timp ce profitul net a fost de 184,4 mil. lei.

Banca a reuşit să-şi majoreze activele în S1/2020 cu un ritm mai mult decât dublu faţă de viteza medie de creştere a activelor la nivelul întregului sistem bancar, de 4,7%, cu toate că avansul creditării la CEC Bank a fost de doar 3%, în condiţiile în care a accelerat pe palierul titlurilor de stat.

Concret, în timp ce portofoliul de credite, la valoare brută, acordate de CEC Bank clientelei a crescut cu circa 3% faţă de sfârşitul lui 2019,  banca şi-a intensificat activitatea pe piaţa titlurilor de stat, soldul activelor de acest tip crescând cu 65%, până la 12,7 mld. lei.

„În contextul în care, după declararea stării de urgenţă am asistat la o scădere a cererii de credite, dar şi la o nevoie crescută de finanţare a bugetului de stat, banca şi-a intensificat activitatea pe piaţa titlurilor de stat, soldul activelor de această natură crescând la 12,7 mld. lei, faţă de 7,7 mld. lei soldul în decembrie 2019“, a explicat CEC Bank.

La finalul anului 2019, CEC Bank ocupa locul 7 în topul după active, cu o cotă de piaţă de 6,64%.

„Am continuat să implementăm strategia de modernizare a băncii şi de consolidare a poziţiei pe piaţă“, a declarat Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO