Bănci și Asigurări

Cei 26 de asigurători din UNSAR au vândut cu 6% mai puţin

Cei 26 de asigurători din UNSAR au vândut cu 6% mai puţin

Autor: Ciprian Botea

16.11.2010, 23:53 27

Companiile membre ale Uniunii Naţio­nale a Societăţilor deAsigurări din România (UNSAR) au încheiat pri­mele nouă luni cu unvolum al afacerilor de 5,9 miliarde de lei (echivalentul a 1,4 mld.euro), în scădere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut,în condiţiile unui declin accentuat al pieţei auto.

UNSAR cuprinde două treimi din numărul asigurătorilor locali (26),inclusiv primele zece companii din piaţă după volumul primelorbrute subscrise (principalul indicator care arată volumulafacerilor din asigurări).
Pe segmentul asigurărilor generale, subscrierile membrilor UNSAR autotalizat 4,9 miliarde de lei în primele nouă luni, în scădere cu7,5% faţă de perioa­da ianuarie-septembrie 2009. Cele mai afectateau fost asigurările Casco, afacerile pe acest segment coborând cu24%, la 1,9 miliarde de lei.

În schimb, asigurătorii au vândut poliţe cu 4% mai mari decât înprimele nouă lui de anul trecut pe pia­ţa asigurărilor de viaţă,până la un nivel de aproa­pe 990 de milioane de lei, dar din cauzaponderii scăzute acest segment nu a avut capacitatea de a trage peplus întreaga piaţă.
Creşterea pe asigurările de viaţă a fost afectată şi de rezilierilede poliţe, însă companiile susţin că fenomenul s-a temperat.
Societăţile de asigurări sunt în continuare dependente de segmentulauto, care însumează circa trei sferturi din portofoliultotal.

"Asigurările Casco şi RCA au adus aproape 80% din subscrierilesegmentului de asigurări generale. Pe segmentul Casco, de exemplu,nivelul daunelor brute plătite a fost aproape egal cu cel alprimelor brute subscrise. Iar dacă adăugăm şi rezervele constituitepentru daune avizate şi neavizate, atunci imaginea acestui segmentde piaţă este din ce în ce mai sumbră", a declarat FlorentinaAlmăjanu, directorul general al UNSAR.

Dintre companiile de asigurări generale care şi-au publicat pânăacum rezultatele la nouă luni, doar Astra Asigurări şi Euroins auraportat creşteri ale primelor brute subscrise, în timp ce companiiprecum Allianz-Ţiriac sau Omniasig au înregistrat scăderi de douăcifre ale afacerilor, dar au reuşit să se menţină pe profit.
Piaţa de asigurări a reacţionat cu întârziere la criza economică,acesta fiind primul an în care companiile de profil raporteazăscăderi de două cifre după ce pe parcursul lui 2009 majoritatea auanunţat scăderi mai mici de 10%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO