Bănci și Asigurări

China vrea să stopeze ieşirile de capital prin restricţionarea tranzacţiilor M&A din străinătate

China vrea să stopeze ieşirile de capital prin...

Autor: Catalina Apostoiu

30.11.2016, 00:00 333

Reglementările menite să înăsprească procesul de aprobare a tranzacţiilor fac parte din eforturile ţării de a stopa ieşirile de capital, care pun presiune pe yuan şi pe rezervele valutare, scrie Financial Times. 

Consiliul de Stat este mai preocupat de fuziunile şi achiziţiile de peste hotare cu o valoare de peste 10 mld. dolari, potrivit unor surse familiare cu deliberările guvernului chinez. Acestea adaugă că oficialii vor analiza achiziţiile de peste 1 mld. dolari dacă acestea sunt în afara businessului de bază al unui investitor. Între timp, companiilor de stat nu li se va mai permite să investească mai mult de 1 mld. dolari pe tranzacţie imobiliară externă.

„Inversarea măsurilor de liberalizare a ieşirilor de capital semnalează preferinţa guvernului chinez pentru stabilitate şi control mai degrabă decât pentru liberalizare economică şi volatilitatea care rezultă“, spune Eswar Prasad, de la Cornell University. În cadrul unui comunicat scurt, SAFE (State Administration of Foreign Exchange) arată numai că va contracara tranzacţiile „false“, continând să le aprobe pe cele reale. Administraţia a refuzat să comenteze cu privire la o serie de rapoarte potrivit cărora aceasta va începe să inspecteze transferurile cross-border de peste 5 mil. dolari, comparativ cu un prag anterior de 50 mil. dolari. Alţii au încercat să minimalizeze potenţialul impact.

„Toate aceste reglementări nu înseamnă că guvernul chinez restricţionează activitatea M&A, ci că exercită un control sporit, care este necesar. Nivelul M&A de peste hotare creşte într-un ritm uimitor“, a declarat un bancher din Beijing. Potrivit datelor ministerului comerţului, achiziţiile realizate de companiile chinezeşti peste hotare au urcat peste nivelul record de 121 mld. dolari de anul trecut pentru investiţii nonfinanciare, atingând 146 mld. dolari pe primele 10 luni ale acestui an. În primele trei trimestre ale acestui an, investiţiile chineze în Europa au depăşit de trei ori nivelul investiţiilor europene în China, potrivit Rhodium Group.

Achiziţiile companiilor chineze în SUA le-au depăşit anul trecut pentru prima dată pe cele realizate de grupurile americane în China. În mare parte din cauza ieşirilor de capital, yuanul s-a depreciat cu 5,8% în acest an, îndreptându-se către cel mai slab an înregistrat vreodată. China a vândut dolari din rezervele valutare pentru a diminua presiunea asupra monedei, rezervele ajungând la 3.120 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii octombrie, cel mai scăzut nivel din martie 2011.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO