Bănci și Asigurări

Cine a primit fonduri de la UE

Cine a primit fonduri de la UE
13.10.2009, 14:12 573

Cum a primit 140.000 de euro de la UE o firma deproiectare si arhitectura

Compania Emo, din Vaslui, care ofera servicii de proiectare siarhitectura pentru constructii, a primit in august 140.000 de eurode la UE, suma pe care a solicitat-o pentru achizitionarea unuiserver, a unor multiplicatoare de mare capacitate, a unui ploter,softuri, scanner, calculatoare si un generator de energieelectrica.

Proiectul "Dezvoltare capacitate prestari servicii SC CompaniaEmo SRL Vaslui", care are o valoare totala de 238.000 de euro, afost depus in 2008 in luna mai si a fost semnat pe 30 mai anulacesta. Proiectul a fost conceput intr-o singura etapa, aceea deachizitionare a echipamentelor, astfel ca Ovidiu Opacinschi,directorul general al Companiei Emo, a depus cererea de rambursarela ADR Nord-Est (Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est) inluna iunie. "In august am primit cei 140.000 de euro. Nu maasteptam asa repede sa primim banii", spune directorul companieiEmo.

El precizeaza ca un avantaj a fost faptul ca inca din momentulin care a fost instiintat de aprobarea proiectului a cautatofertele cele mai bune pentru a achizitiona aparatura sisoftware-ul din proiect. "Am avut si avantajul ca am gasit firmelede unde sa facem achizitii inainte de a semna contractul, astfelincat totul s-a derulat foarte repede."

Echipamentele au fost achizitionate de la mai multe firme dinUniunea Europeana. "Am dotat firma la cel mai inalt niveltehnologic. Aveam nevoie de tehnologie moderna pentru sediul pecare l-am construit pentru firma acum cativa ani. In urmaimplementarii proiectului imi va creste calitatea siproductivitatea muncii", precizeaza Copacinschi.

Firma are 15 angajati, ingineri si arhitecti, din care cincilocuri de munca au fost create in urma proiectului cu baniieuropeni. Anul trecut, compania Emo a rulat afaceri de peste500.000 de euro, insa in acest an directorul companiei asteapta oreducere a acestora.

"Cifra de afaceri va scadea in acest an. Cu toate acestea,aceasta perioada de criza este buna pentru implementareaproiectului deoarece este mai putin de lucru si avem mai mult timpla dispozitie pentru a ne obisnui cu programele si cu tehnologia.Este important ca oamenii sa se obisnuiasca cu tehnologia. In acestsens, facem training cu persoane de la firmele de unde amachizitionat tehnologia sau softurile", explica directorulcompaniei Emo.

Printre clientii companiei se numara consiliile locale, agentiieconomici privati, asociatiile, in principal din zona Moldovei.

"Am facut chef, nu imi venea sa cred ca am reusit saprimesc 12.000 de euro de la UE"

Mihaela Marcu, fondatoarea companiei Bia-Film din Lugojspecializata in productia si distributia de rochii de mireasa, aprimit 12.000 de euro de la UE pe 10 august, reprezentand banii pecare i-a cheltuit pentru modernizarea atelierului de croitorie.

Aceasta este prima din cele doua etape ale proiectului cu ovaloare de 35.000 de euro pe care Mihaela Marcu l-a depus la ADRVest (Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest) anul trecut iniunie.

"Nu mi-a venit sa cred ca am primit cei 12.000 de euro. Amcheltuit destul de multi bani si am intampinat greutati cu acestproiect. Am avut momente cand am vrut sa renunt cu atatea hartiicate mi-au fost cerute. Iar in momentul in care am primit banii amfacut chef, nu imi venea sa cred ca am reusit. Daca te zbati, airabdare si ai nervi de otel, reusesti", spune Mihaela Marcu, caredin 2003 conduce afacerea cu rochii de mireasa.

Proiectul "Pentru cele mai frumoase nunti "rochii de mireasaunice prin dotari europene" a fost depus pentru modernizareaatelierului de croitorie si dotarea acestuia cu masini de cusut,mese de calcat, precum si pentru achizitionarea unui soft pentrucomputer care sa ajute la realizarea tiparului pentru rochii si unploter pentru taierea tiparelor. Proiectul a fost depus in cadrulProgramului Operational Regional (POR), operatiunea "Sprijinireadezvoltarii microintreprinderilor". "Contractul a fost semnat anulacesta pe 10 martie, iar implementarea am gandit-o in doua etape.Banii i-am solicitat pentru modernizarea atelierului deconfectionat rochii de mireasa si mobilarea acestuia. Prin proiectceream achizitionarea a 2 masini de cusut si 4 mese de calcatsemi-industriale, achizitionarea unui soft pentru computer care sane ajute in realizarea tiparului pentru rochii care ma ajut sa faceconomie la materiale si un ploter pentru taierea tiparului", spuneMarcu.

Valoarea proiectului este de 35.000 de euro, din care 21.000 deeuro sunt fonduri europene. Prima etapa s-a derulat in perioada 10martie - 16 iunie si a constat in amenajarea atelierului, iarinvestitia a fost de 12.000 de euro. "Nu este un proiect cu ovaloare foarte mare si din surse proprii am reusit sa implementezprima parte a proiectului. Pe 15 iunie am depus dosarul pentrureturnarea banilor, iar pe 10 august i-am primit. Daca nu eraufondurile europene, as fi realizat mai greu investitia", spuneMihaela Marcu.

A doua etapa a proiectului este in derulare si consta inachizitionarea masinilor de cusut si a meselor de calcat care suntaduse de la o firma din Bucuresti.

Compania Bia-Film a inregistrat anul trecut o cifra de afaceride 80.000 de euro si are opt angajati. "Anul trecut am dublat cifrade afaceri fata de 2007, iar anul acesta asteptam o crestere cu15%. In urma implementarii proiectului cu fonduri europene vom maicrea doua locuri de munca pana la sfarsitul anului", precizeazadirectorul general al Bia Film.

Mihaela Marcu spune ca rochiile de mireasa produse in atelierulsau sunt vandute prin intermediul celor doua magazine proprii dinLugoj si Timisoara, dar si in magazine partenere din SfantulGheorghe, Hunedoara sau Brasov. "Vrem sa mai deschidem un magazinin Deva", spune Marcu.

Ea intentioneaza ca anul viitor sa depuna un alt proiect pentruconstructia unui restaurant cu sali de nunti pe un teren pe care ilare in proprietate.

Incepand cu luna august anul acesta se va deschide o nouasesiune de depunere de proiecte pentru bani europeni, in cadrulProgramului Operational Regional (POR), operatiunea 4.3"Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor", iar mai multeinformatii pot fi gasite pe site-ul inforegio.ro.

Cum a primit o clinica privata de chirurgie din Clujprimii 15.000 de euro de la UE

Clinica privata de chirurgie Artis 3 din Cluj-Napoca care anultrecut a rulat afaceri de peste 500.000 de euro a primit 15.000 deeuro fonduri nerambursabile pentru modernizarea si dotarea uneisali de operatii. Firma Art Estet care detine clinica Artis 3 adepus anul trecut in iunie proiectul "Artis 3 - o clinica europeanaintr-un oras romanesc de traditie" in cadrul ProgramuluiOperational Regional (POR), "Sprijinirea microintreprinderilor",proiect ce are o valoare totala de peste 80.000 de euro. Valoareanerambursabila pe care firma trebuie sa o primeasca este de 45.000de euro. "Proiectul a fost realizat pentru modernizarea si dotareaunei sali de operatii in cadrul clinicii. Aveam un singur blocoperator, iar acum vor fi doua. Chiar daca nu primeam fondurileeuropene am fi aplicat pentru un imprumut in banca si am firealizat investitia", spune Ovidiu Ivan, asociatul Art Estet.

Aparatura a fost achizitionata prin licitatie de la firme dintara. "Aparatura este adusa din tarile UE. Cel mai scump aparatachizitionat prin intermediul proiectului este un aparat deanestezie care a costat aproape un sfert din valoarea proiectului",spune Ivan.

Proiectul a fost realizat in doua etape, pe parcursul a treiluni de zile, dupa ce firma a semnat in luna mai contractul cuAgentia pentru Dezvoltare Regionala Vest (adrvest.ro). "Amfinalizat proiectul si am primit prima transa de 15.000 de euro.Suntem in curs de a depune a doua cerere de rambursare pentrurestul de 30.000 de euro. Din 70% cat trebuia sa primim dinvaloarea eligibila a proiectului ca fonduri nerambursabile am ajunssa primim doar 45% deoarece valoarea proiectului a crescut fata deanul trecut din cauza diferentei de curs valutar. A durat foartemult pana sa ne fie aprobat si semnat proiectul, am intocmit foartemulte dosare, acte care au fost cerute pe parcurs", mai precizeazaIvan.

Firma are in prezent 10 angajati si 20 de colaboratori.

Cum a achizitionat o firma din Craiova echipamente siinstrumente topogeodezice cu bani de la UE

Firma Toposurvey din Craiova, judetul Dolj care activeaza indomeniul geodezie, topografie, cadastru si care anul trecut ainregistrat o cifra de afaceri de peste 145.000 de euro a finalizatproiectul prin care a primit fonduri nerambursabile de 56.000 deeuro pentru achizitionarea de echipamente si instrumentetopogeodezice, calculatoare, laptopuri si software specializat.

Irinel Constantin Gresita, absolvent de aeronave care esteadministratorul si fondatorul Toposurvey, a depus in iunie anultrecut proiectul "Dezvoltarea capacitatii tehnice a firmeiToposurvey prin achizitionarea de echipamente moderne" in cadrulProgramului Operational Regional "Sprijinireamicrointreprinderilor".

Proiectul, cu o valoare totala de 95.600, a fost semnat in maianul acesta si a avut o perioada de implementare de 4 luni. "Amavut o singura etapa pentru proiect deoarece vorbim doar deachizitie de echipamente. Am achizitionat in prima faza receptoareGPS, statii totale, nivela, in general echipamente si instrumentetopogeodezice, iar in a doua etapa doua calculatoare, doualaptopuri si licente software", explica Constantin Gresita.

El spune ca a depus cererea de rambursare pe 7-8 august si aprimit 56.000 de euro la sfarsitul lunii septembrie. "Cei de laAgentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest (ADR Sud-Vest) auvenit si au facut verificari la fata locului pentru a vedea dacas-au respectat pasii proiectului. Astfel, la sfarsitul luiseptembrie am primit in cont fondurile europene."

Pentru partea de cofinantare, firma a obtinut un credit de300.000 de lei pe o perioada de cinci ani prin CEC Bank. "Am mersla trei banci pana sa obtin credit", spune Gresita.

In urma finalizarii proiectului, au fost create trei locuri demunca. "Daca era sa facem investitia din banii nostri, luam doar otreime din echipamente pentru ca suma este destul de mare, avand invedere ca vorbim doar de achizitie de echipamente."

Cum a luat 16.000 de euro de la UE un salon deinfrumusetare din Suceava

Salonul de cosmetica si infrumusetare corporala Michelle dinSuceava, care anul trecut a inregistrat o cifra de afaceri de18.000 de euro, a primit de la UE peste 16.000 de euro pentruachizitionarea unui aparat de ultima generatie pentru combatereacelulitei, a unui aparat utilizata in tratamente corporale SPA, uncalculator si un soft special pentru saloanele deinfrumusetare.

"Ne orientam catre o afacere pe termen lung, cu investitii inechipamente performante, care sa ne diferentieze in fatacompetitorilor si care sa genereze venituri si sa ocupe o cotaimportanta de piata, avand in vedere exigenta crescanda apublicului si tendinta de aliniere la standardele europene.

Acest lucru este greu de realizat din surse proprii,echipamentele sunt costisitoare si atunci am decis sa apelam lafonduri europene prin Programul Operational Regional", spune SimonaCosovanu, actionar al salonului Michelle, care impreuna cu sotulsau a deschis primul cabinet de cosmetica in urma cu sase ani.

Proiectul a fost intocmit impreuna cu doi experti contabili cuexperienta si vizeaza dotarea salonului cu echipamente sitehnologii de ultima generatie si se numeste "Un plus de sanatatesi frumusete". "Achizitionarea echipamentelor si tehnologiilorperformante va oferi clientilor servicii noi care in prezent nusunt disponibile in municipiul Suceava", explica actionarulsalonului Michelle.

Prin intermediul proiectului au fost achizitionate un aparatCellu M6 utilizat in combaterea celulitei si Capsula DermalifeSpa-Jet utilizata in tratamente corporale SPA. De asemenea, a fostachizitionat un calculator, un soft special pentru saloanele deinfrumusetare, precum si o licenta. "Este foarte important ca oimagine buna si reputatia unui salon sa fie mentinute prininvestitii in tehnologie si produse de ultima generatie", spuneSimona Cosoveanu.

Valoarea totala a proiectului este de 191.587 de lei (circa45.000 de euro), din care 112.795 de lei (16.000 de euro)reprezinta banii pe care salonul Michelle i-a primit de la UE. Ceidoi actionari au depus proiectul anul trecut la Agentia pentruDezvoltare Regionala Nord-Est cu sediul in Piatra Neamt(adrnordest.ro). Contractul cu Autoritatea de Management care esteMinisterul Dezvoltarii Regionale si Locuintei a fost semnat inaprilie 2009, iar termenul de implementare a fost de trei luni.

In prezent, firma a achizitionat echipamentele pe care le-aachitat integral si a depus la sfarsitul lunii iulie 2009 cerereade rambursare. "Contributia proprie a fost asigurata din surseproprii, iar pentru partea care urmeaza sa o incasam ca "asistentafinanciara nerambursabila" in suma de 112.795 lei, am reusit sacontractam un credit pe termen scurt la BCR Suceava. Impactulfinantarii asupra activitatii salonului este crearea de noi sursede dezvoltarea a societatii prin cresterea cifrei de afaceri. Deasemenea, am creat noi locuri de munca", explica SimonaCosovanu.

Salonul Michelle avea doi angajati, iar in urma realizariiproiectului au creat alte trei noi locuri de munca. Anul trecutfirma a inregistrat o cifra de afaceri de 68.900 de lei (circa18.000 de euro). "Ca urmare a realizarii noii investitii seproiecteaza o crestere a cifrei de afaceri cu 50% fata de anulprecedent."

Cine iabanii:

Compania: Emo, Vaslui

Obiect de activitate: servicii de proiectare si arhitecturapentru constructii

Proiectul: "Dezvoltare capacitate prestari servicii SC CompaniaEmo SRL Vaslui

Valoarea totala a proiectului: 238.000 de euro

Suma pe care a primit-o de la UE: 140.000 de euro

Cifra de afaceri in 2008: 500.000 de euro

Cine iabanii:

Compania: Bia-Film, Lugoj

Obiect de activitate: productia de rochii de mireasa

Proiectul: "Pentru cele mai frumoase nunti "rochii de mireasaunice prin dotari europene"

Valoarea totala a proiectului: 35.000 de euro

Suma pe care a primit-o de la UE: 12.000 de euro

Cifra de afaceri in 2008: 80.000 de euro

Cine iabanii:

Compania: Artis 3 din Cluj-Napoca

Obiect de activitate: clinica privata de chirurgie

Proiectul: "Artis 3 - o clinica europeana intr-un oras romanescde traditie"

Valoarea totala a proiectului: de euro

Suma pe care au primit-o de la UE: 15.000 de euro

Cifra de afaceri in 2008: 500.000 de euro

Cine iabanii:

Compania: salonul Michelle, Suceava

Obiect de activitate: salon de cosmetica si infrumusetarecorporala

Proiectul: "Un plus de sanatate si frumusete"

Valoarea totala a proiectului: 45.000 de euro

Suma pe care a primit-o de la UE: 16.000 de euro

Cifra de afaceri in 2008: 18.000 de euro

Cine ia banii:

Compania: Toposurvey Craiova, judetul Dolj

Obiect de activitate: activeaza in domeniul geodezie,topografie, cadastru

Proiectul: "Dezvoltarea capacitatii tehnice a firmei Toposurveyprin achizitionarea de echipamente moderne"

Valoarea totala a proiectului: 95.600 de euro

Suma pe care au primit-o de la UE: 56.000 de euro

Cifra de afaceri in 2008: 145.000 de euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO