"Nu mă gândesc să plec din România. Sunt prea ocupat", declara în februarie 2006 olandezul Robert Rekkers, cel care a demisionat astăzi de la conducerea Băncii Transilvania.
CE SPERĂ: Că România nu va fi un medicament atât de greu de înghiţit pe cât pare.
CE ŞTIE: Că vine în a opta ţară în care lucrează ca expat, trimis cu un mandat până în 2002.
CE NU ŞTIE: Că România este ţara în care va petrece cel mai mult timp în străinătate.
Timp de 13 ani, olandezul Robert Rekkers si-a schimbat de sapte ori resedinta ca expatriat in slujba bancii ABN Amro. Adica a stat, in medie, mai putin de doi ani in fiecare tara. Cu fiecare mutare deveneam tot mai senior, povesteste Rekkers, care are astazi 46 de ani. Dupa 13 ani, in care a stat mai mult prin America Latina si de Nord, banca l-a considerat pregatit pentru o misiune in Romania.
Sa fi fost aceasta o sarcina care sa ceara atat de multa experienta? Rekkers spune ca a inghitit cu greu vestea, ca pe un medicament. N-as fi visat ca voi parasi America Latina, unde am petrecut atatia ani si de care eram atasat. Diferenta mare de temperatura, economia slab dezvoltata, saracia - toate ii spuneau ca a facut un pas inapoi venind aici.
La inceput, singurul lucru care l-a inveselit aici a fost originea latina a limbii. Apoi a aflat si de ce misiunea in Romania era vazuta ca una dificila: in Romania era o perioada interesanta, dificultatile abundau, o gramada de banci dadeau faliment, iar ABN Amro avea mult succes, isi aminteste bancherul. Cand compania-mama si-a schimbat viziunea de management in 2002, lasand mai putina libertate de decizie country-managerilor, Rekkers s-a hotarat sa plece.
VEDEŢI POVESTEA LUI ROBERT REKKERS PE www.businessmagazin.ro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels