Bănci și Asigurări

Cine va beneficia de conversia creditelor în lei

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Liviu Popescu

23.03.2015, 00:05 2458

Un proiect de lege al Ministerului Finanţelor privind conversia creditelor din valută în lei propune un discount de 15%, dar măsura va putea fi aplicată doar în cazul valutelor care s-au apreciat cu mai mult de 50% faţă de leu de la momentul acordării împrumutului. Creditul convertit cu discount va fi garantat pe jumătate de către stat.

Practic, de această măsură vor beneficia în principal cei care s-au îndatorat în franci elveţieni, singura monedă care s-a apreciat cu peste 50% faţă de leu din perioada de boom a creditării dintre 2006 şi 2008.

De conversie pot beneficia, dar într-un număr limitat, şi debitorii în euro sau dolari, respectiv cei care au contractat credite la începutul anilor 2000.

Francul era cotat la 2-2,2 lei în 2007-2008, când au fost acordate cele mai multe credite în această monedă, pentru ca ulterior să ajungă la 4,2 lei. Euro s-a apreciat în ultimii nouă ani faţă de leu cu 20%, în timp ce dolarul american a crescut cu 25%.

Acest lucru înseamnă că proiectul de lege se aplică în principal debitorilor în franci elveţieni, dar nu este clar câţi din cei 75.000 de români care au contractat credite în această monedă vor beneficia de pe urma măsurilor propuse de guvern în condiţiile în care proiectul de lege are o serie de restricţii.

Una dintre restricţii este ca venitul net al beneficiarului, pe care banca îl va lua în calcul la aprobarea conversiei, să nu depăşească 3.000 de lei pe lună. Mai mult, proiectul se va aplica doar creditelor imobiliare (nu şi celor de consum garantate cu ipotecă) al căror sold în lei după conversie să fie de maximum 300.000 de lei. De asemenea, pot beneficia de program doar debitorii care nu au întârzieri la plata ratelor mai mult de 60 de zile.

Propunerile privind conversia credi­telor din valută în lei au stârnit însă nemulţumirea Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), o asociaţie care reprezintă în negocierile cu băncile circa 6.000 de debitori în franci.

Reprezentanţii AURSF spun că discountul de 15%, care urmează să fie acordat de bănci, este mai mic cu jumătate decât cel anunţat de unele bănci. Banca Transilvania a anunţat în februarie că pregăteşte un discount pentru clienţii cu credite în franci elveţieni ai Volksbank, bancă pe care a achiziţionat-o recent, iar reducerea ar putea depăşi în unele cazuri 25%.

De asemenea, asociaţia menţionează că proiectul de lege vine la mai mult de 60 de zile de la momentul aprecierii francului elveţian şi că venitul net al beneficiarului reprezintă de asemenea un element discriminatoriu.

 

Ce propune proiectul de lege
 

n La valoarea în lei a creditului, dis­coun­tul oferit de bancă este de 15%;

n Garanţia statului este de 50% din valoarea finală a creditului în lei;

n Beneficiarul nu trebuie să aibă întârzieri la plată mai mari de 60 de zile;

n Creditul convertit a fost acordat pentru achiziţionarea/construcţia unei locuinţe;

n Venitul net al beneficiarului nu trebuie să depăşească 3.000 de lei pe lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO