• Leu / EUR4.9126
  • Leu / GBP5.6911
  • Leu / USD4.6804
Bănci și Asigurări

Citigroup şi MetLife nu sunt lăsate de Fed să dea dividende mai mari

Citigroup şi MetLife nu sunt lăsate de Fed să dea dividende mai mari

Steven Kandarian, preşe­dinte şi CEO al MetLife.

Autor: Ciprian Botea

15.03.2012, 00:05 337

Citigroup şi MetLife, giganţii americani din sectorul financiar prezenţi şi pe piaţa locală, nu au primit acordul băncii centrale (Fed) pentru a da dividende mai mari acţionarilor şi pentru a derula programe de răscumpărare de acţiuni, autorităţile considerând că situaţia financiară a celor două grupuri s-ar deteriora în cazul unor şocuri majore în economie.

Fed a verificat rezistenţa celor mai mari 19 grupuri bancare americane într-un scenariu de recesiune profundă, în care economia s-ar contracta puternic în a doua parte a anului, rata şomajului ar urca la un maxim de 13% în vara anului viitor, iar bursa s-ar prăbuşi cu 50% faţă de vârful înregistrat în trimestrul al treilea din 2011. Un alt criteriu luat în calcul de banca centrală a fost scăderea preţurilor lo­cuin­ţelor cu 20% până la sfârşitul lui 2013.

Investitorii au urmărit cu interes decizia Fed în a permite băncilor să crească nivelul dividendelor şi să-şi răscumpere acţiunile, în condiţiile în care existau aşteptări că banca centrală să fie mult mai precaută decât în trecut. Propunerile Citigroup şi Metlife au fost respinse în condiţiile în care nivelul minim al ratei capitalului de bază Tier 1 al celor două grupuri ar scădea în condiţiile unei recesiuni severe la 4,9% şi respectiv 5,1% în următorii doi ani, faţă de un prag minim de 5% impus de Fed.

Citigroup ar fi vrut să majoreze dividendele acordate acţionarilor după ce în 2011 plătise un dividend de 3 cenţi pe acţiune, analiştii chestionaţi de Bloomberg estimând un nivel de 28 de cenţi pe ac­ţiune al dividendului pentru anul acesta.

Ambiţiile MetLife vizau creş­terea dividendului de la 0,7 cenţi la 1,1 cenţi pe acţiune şi răscum­părări de acţiuni cu o valoare totală de 2 mld. dolari. MetLife contestă decizia băncii centrale şi susţine că a fost dezavantajată de metodologia centrată pe operaţiunile de tip bancar, în condiţiile în care cea mai mare parte a activităţii grupului se desfă­şoară în asigurări.

"La sfârşitul anului trecut, MetLife avea capital suplimentar de 3,5 mld. dolari. Estimăm că surplusul de capital va creşte la 6-7 mld. dolari la sfâr­şitul acestui an. Credem că acest surplus trebuie returnat acţionarilor", a declarat Steven Kandarian, preşe­dinte şi CEO al MetLife.

Citigroup deţine pe plan local o bancă de talie medie, în timp ce MetLife controlează Alico, a treia companie din piaţa asigurărilor de viaţă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9126
Diferență: -0,1646
Ieri: 4.9207
Azi: 4.6804
Diferență: 0,1669
Ieri: 4.6726
Azi: 5.6911
Diferență: -0,467
Ieri: 5.7178
Azi: 4.9667
Diferență: -0,4729
Ieri: 4.9903