Bănci și Asigurări

CITR, lichidatorul judiciar al City Insurance, a obţinut prelungirea termenlor pentru crediitorii companiei, prin care aceştia îşi pot depune cererile de recuperare a datoriilor

CITR, lichidatorul judiciar al City Insurance, a obţinut...

Autor: Mircea Nica

25.03.2022, 13:21 177

CITR, parte a Impetum Group, care a fost desemnat lichidatorul judiciar în falimentul City Insurance, a obţinut în instanţă prelungirea mai multor termene care vin în psrijinul tuturor creditorilor companiei, care îşi pot astfel depune cererile pentru recuperarea datoriilor până la data de 11 aprilie 2022, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei.

„Falimentul City Insurance este cu siguranţă cel mai mare de pe piaţa asigurărilor din România şi probabil cel mai complex faliment al unei companii româneşti de până în prezent. De la preluare mandatului ca urmare a deciziei Tribunalului, eforturile noastre s-au concentrat asupra gestionării efectelor negative şi contribuim la asigurarea unei tranziţii cat mai line într-o piaţă în care cel mai mare asigurator, cu o cotă de piaţă peste 43% a dispărut şi a lăsat în urmă multiple efecte. Echipa CITR care gestionează cu succes această complexitate a venit în întâmpinarea nevoii suplimentare de timp a creditorilor şi a obţinut extinderea termenelor legale, pentru ca toţi cei impactaţi de acest faliment să aibă suficient timp pentru a depune cererile de înscriere la masa credală. ”a spus Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Data primei şedinţe a adunării generale la care pot participa creditorii a fost stabilityă pentru 6 mai 2022. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor a fost prelungit cu două săptămâni, ceea ce înseamnă că toţi cei care au sume de recuperate de la City Insurance pot depune cererea de înscriere la masa credală, pentru a obţine aceste sume, până la data de 11 aprilie 2022.

Termenul de verificare a creanţelor şi de publicare a tabelului preliminar cu creanţele acceptate în urma analizei specialiştilor CITR a fost prelungit până la 29 aprilie 2022. De asemenea, termenul de definitivare a tabelului creanţelor a fost prelungit până la data de 24 mai 2022, iar tabelul definitive va fi publicat după ce vor fi soluţionate toate contestaţiile depuse ca urmare a publicării tabelului preliminar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO