Bănci și Asigurări

Claudia Pendred şi-a încheiat mandatul la conducerea biroului BERD din Bucureşti, o înlocuieşte James Hyslop

Autor: Razvan Voican

22.01.2013, 00:00 382

Claudia Pendred, care a condus biroul BERD din România în ultimii cinci ani, şi-a încheiat mandatul de cinci ani, poziţia sa de director fiind preluată de James Hyslop, fost şef al biroului din Bulgaria al instituţiei financiare internaţionale. Hyslop a mai lucrat în România la începutul anilor 2000 când a fost adjunctul fostului director al biroului BERD de la Bucureşti Hildegard Gacek. El va avea un mandat de trei ani.

Pendred rămâne în România, fiindu-i încredinţat postul de director pe Property&Tourism. Mandatul său de director al biroului de la Bucureşti s-a suprapus cu perioada de trecere de la boomul economic din anii 2007 - 2008 la recesiunea dură din 2009 - 2010. BERD a fost una dintre instituţiile financiare internaţionale cu cea mai mare implicare în protejarea intereselor regiunii în faţa riscului de ieşire masivă a capitalului străin, în special pe zona bancară. Investiţiile băncii în România totalizează peste 6 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO