Bănci și Asigurări

Comisia de Prognoză: Creşterea economică din 2015 va fi de 3,6%, iar din 2016 de 4,1%

Comisia de Prognoză: Creşterea economică din 2015 va...

Autor: Iulian Anghel

30.11.2015, 00:05 203

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a majorat cu 0,2 procente avansul anticipat al PIB pentru 2015, până la 3,6% creştere care, confirmată, ar însemna cea mai puternică evoluţie anuală a economiei din 2008, ultimul an de boom economic, până în prezent. Comisia Naţională de Prognoză anticipează în raportul de toamnă publicat la sfârşitul săptămânii trecute că, în 2015, economia va creşte cu 3,6% - cu 0,2 puncte peste ceea ce anticipa în prognoza preliminară din septembrie. 

În aceeaşi vreme, CNP a menţinut creşterea anticipată a economiei de 4,1% pentru 2016, o creştere pe care, de altfel, se bazează şi proiectul de buget al fostului guvern. Din toate datele disponibile până în prezent, proiectul de buget pentru 2016 elaborat de actualul guvern va merge pe aceleaşi ţinte – creştere de peste 4% a PIB şi deficit de 3% din PIB.

În ultima prognoză, CNP reduce anticiparea de creşterea a consumului final de la 4,2% în prognoza din septembrie, la 3,9% în noiembrie, scădere pe care o pune pe seama temperării consumului privat, de la 4,5% la 4,1%. Consumul administraţiei creşte, în ambele prognoze, cu 2%.

În aceaşi vreme, investiţiile ar urma să crească în 2015 cu 7,6%, an/an, şi cu 6,2% în 2016, cifre nemodificate faţă de prognoza din septembrie. Discuţia despre consum şi investiţii este foarte importantă acum pentru că ambele categorii de utilizări la formarea PIB au ajuns şi motoare de creştere a economiei. În T1, consumul a contribuit la creşterea economică de 4,3% (an/an) cu 3,1%, iar investiţiile cu 1,2%. În T2, la creşterea de 3,4%, an/an, consumul a contribuit cu 3,6% iar investiţiile cu 2%. Tot de la consum şi de la investiţii este aşteptată şi creşterea economică din 2016 şi din anii ce vin. Iulian Anghel

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO