Bănci și Asigurări

Concurenţă acerbă la conducerea ASF, instituţie care îşi plăteşte şefii cu salarii lunare de până la 14.000 de euro. Dosarele de candidatură s-au primit până ieri, iar audierile ar urma să aibă loc joi

Concurenţă acerbă la conducerea ASF, instituţie care...

Autor: Anelis Baciu, Cristian Hostiuc

24.10.2018, 00:05 934

Aproximativ 35 de persoane şi-au înscris candidatura pentru una din cele nouă funcţii în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţia care supraveghează piaţa de capital, asigurările şi pensiile private, au declarat pentru ZF mai multe surse din piaţă. Mandatul actualului consiliu expiră pe 5 noiembrie, iar parlamentul ar urma să îi audieze pe cei care şi-au depus candidatura joi 25 octombrie. Ieri a fost ultima zi pentru depunerea candidaturii.

Pentru funcţia de preşedinte concurează Leonardo Badea, actualul preşedinte al ASF, dar şi Viorel Ştefan, în prezent vicepremier. Leonardo Badea a fost numit la vârful ASF în vara anului trecut pe perioada rămasă din mandatul lui Mişu Negriţoiu. El are sprijinul preşedintelui PSD Liviu Dragnea şi potrivit surselor din piaţă este foarte sigur că va obţine din nou funcţia de preşedinte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO