Bănci și Asigurări

Consiliul Concurenţei: Închiderea unităţilor bancare îngreunează accesul la sistemul bancar în zona rurală. În 2015, o unitate deservea aproximativ 6100 de clienţi, iar în prezent 9000 de clienţi

Consiliul Concurenţei: Închiderea unităţilor bancare...

Autor: Roxana Rosu

15.12.2021, 10:23 193

Sectorul bancar trece de câţiva ani printr-un proces constant de digitalizare, în paralel cu reducerea numărului de unităţi, dar accesibilitatea şi gradul de utilizare a serviciilor înregistrează diferenţe majore între zona urbană şi cea rurală, arată o analiză realizată de Consiliul Concurenţei.

Numărul total al persoanelor fizice şi juridice care au cont deschis la o instituţie bancară nu s-a modificat semnificativ în anul 2020, faţă de anul 2015, creşterea fiind de 0,3%, alimentată de dinamica pozitivă a clienţilor din mediul rural, dar cu un efect de bază scăzut.

În acelaşi timp, dacă în 2015 o unitate bancară deservea în mediul urban aproximativ 4200 de clienţi în prezent a ajuns să deservească 4700 de clienţi.

Schimbarea este mult mai dramatică în mediul rural, unde, în anul 2015, o unitate deservea aproximativ 6100 de clienţi, ajungând în prezent să deservească 9000.

Consiliul Concurenţei atrage atenţia că, în general, populaţia din mediul urban are atât acces mai bun la reţeaua de internet, cât şi cunoştinţe de utilizare a acestuia şi a aplicaţiilor bancare mai avansate, ceea ce face ca procesul de digitalizare să fie unul eficient atât pentru bancă, cât şi pentru clienţi.

Însă, în mediul rural, închiderea unităţilor şi creşterea considerabilă a numărului de clienţi pe care o unitate trebuie să îi deservească îngreunează accesul la sistemul bancar.

”Propensiunea diferită spre utilizarea noilor tehnologii pe medii de rezidenţă reiese şi din gradul diferit de dotare cu unităţi self service a reţelei teritoriale. În 2020, 79% din sediile din mediul urban erau dotate cu unităţi self-service, faţă de doar 8% în mediul rural”, se mai arată în raport.

România se situează pe locul 26 în clasamentul statelor membre UE în ceea ce priveşte indicele economiei şi al societăţii digitale, astfel cum rezultă din Raportul DESI (Digital Economy and Society Index) pentru anul 2020.. Acest raport analizează 5 dimensiuni reprezentative. România se situează pe penultimul loc la capitolul capital uman şi integrarea tehnologiilor digitale, respectiv pe ultimul loc în ceea ce priveşte utilizarea serviciilor de internet şi a serviciilor publice digitale. Doar în ceea ce priveşte conectivitatea, ţara noastră este poziţionată mai bine, respectiv pe locul 11.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO