Bănci și Asigurări

Credit Europe intră cu ratele fără dobândă pe cardurile de credit şi în magazinele Decathlon

Credit Europe intră cu ratele fără dobândă pe cardurile de credit şi în magazinele Decathlon

Foto: Mihai Dăscălescu

Autor: Anelis Baciu

11.09.2012, 00:00 535

Deţinătorii de carduri de credit emise de Credit Europe Bank, un jucător de talie medie controlat de grupul financiar deţinut de miliardarul turc Husnu Ozyegin, pot achiziţiona, în rate fără dobândă, articole sportive din magazinele Decathlon.

Cumpărăturile pot fi achitate în două sau trei rate lunare, condiţia fiind ca produsele achiziţionate să aibă o valoare minimă de 300 de lei. Cardul de credit a fost produsul vedetă al băncii, care a ajuns în prezent la un portofoliu de circa 330.000 de clienţi pe acest segment.

Credit Europe a introdus pe piaţa locală sistemul de rate fără dobândă pe cardul de credit. Dobânda este zero doar în cazul în care clientul îşi plăteşte rata lunară până la data scadentă a extrasului de cont.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO