Bănci și Asigurări

Credit Europe şi-a dublat pierderile anul trecut. Creditarea, minus 13%

Foto: Adrian Stoicoviciu

Foto: Adrian Stoicoviciu

Autor: Ciprian Botea

13.03.2015, 00:03 770

Credit Europe, subisidara locală a grupului financiar controlat de miliardarul turc Husnu Ozyegin, a raportat anul trecut o pierdere de 89 milioane de lei (20 mil. euro), dublu faţă de rezultatul negativ din 2013, în condiţiile în care veniturile din dobânzi s-au prăbuşit cu o cincime, iar cheltuielile cu provizioanele de risc au avansat cu 14%.

Banca a avut anul trecut venituri din dobânzi de 378 mili­oa­ne de lei, în scădere cu 19%, ca urmare a restrângerii cu 13% a portofoliului de credite. Cea mai abruptă scădere s-a înregistrat pe segmentul corporate (-16%), unde banca a ră­mas cu finanţări de numai 1,4 miliarde de lei. Şi expunerea pe firme mici şi mijlocii s-a redus cu 14%, la 269 milioane de lei.

La nivel agregat, stocul de credite însuma de 4,3 miliarde de lei în decembrie, aproape 670 milioane de lei dintre acestea fiind trecute în categoria neperformantelor. Banca a avut cheltuieli cu provizioanele pentru acoperirea pierderilor din credite neperformante de 223 milioane de lei anul trecut.

Banca a raportat la finalul lunii decembrie un volum total de active de 5,5 miliarde de lei, în scădere cu 12%. La jumătatea anului trecut, Credit Europe se afla pe locul 18 în sistemul bancar local, cu o cotă de piaţă de 1,3%.

Banca s-a bazat puternic în trecut pe emiterea de carduri de credit şi a ajuns să ocupe o poziţie de top pe segmentul acestor instrumente, deşi la nivel general este un jucător de talie medie. Credit Europe operează printr-o reţea de 70 de sucursale şi agenţii şi deserveşte circa o jumătate de milion de clienţi, cei mai mulţi fiind deţinători de carduri de credit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO