♦ Faţă de situaţia de la final de T1/2024 se observă că soldul creditelor corporate totale, în lei şi valută, a crescut în ultimul an cu doar 15 mld. lei (echivalentul a 3 mld. euro), adică cu mai puţin de 8%, creşterea în termeni reali fiind de doar 3% ♦ În primul trimestru din acest an dobânzile medii la creditele corporate în lei au fost între 8% şi 9%, în timp ce la euro au coborât sub 5%.
Companiile aveau în bănci la sfârşitul primului trimestru (T1) din 2025 depozite totale, în lei şi valută, de 222 mld. lei, mai mari decât soldul creditelor corporate totale, de 208 mld. lei, tendinţa de economisire depăşind apetitul pentru îndatorare în ultimii ani.
Astfel, firmele au rămas şi în T1/2025, ca şi în anii trecuţi, creditor net faţă de bănci, având depozite cu 14 mld. lei mai mari decât nivelul creditelor.
Comparativ cu situaţia de la final de T1/2024 se observă că soldul creditelor corporate totale, în lei şi valută, a crescut în ultimul an cu doar 15 mld. lei (echivalentul a 3 mld. euro), adică cu mai puţin de 8%, creşterea în termeni reali fiind de doar 3%.
În ultimii ani a existat o decuplare între sistemul bancar şi economie, în timp ce relaţia între stat şi bănci s-a consolidat foarte mult sub aspectul finanţării.