• Leu / EUR4.8922
  • Leu / GBP5.5612
  • Leu / USD4.4928
Bănci și Asigurări

Creditarea populatiei s-a revigorat usor in primul trimestru

Creditarea populatiei s-a revigorat usor in primul trimestru
31.05.2001, 00:00 12



Pe fondul reducerii treptate a costurilor implicate, dar si ca urmare a reorientarii bancilor spre segmentul de retail, in primul trimestru al anului creditele acordate populatiei au inregistrat o usoara crestere comparativ cu sfarsitul anului.

Astfel, volumul creditelor acordate pe termen scurt de bancile romanesti persoanelor fizice a crescut de la 1.059 miliarde de lei, cat reprezenta la 31 decembrie 2000, la 1.288,29 miliarde de lei la sfarsitul lui martie.

In prima parte a anului, ca urmare a reducerii treptate, dar sigure, a dobanzilor la care bancile se puteau imprumuta si pe fondul lichiditatii excesive de pe piata interbancara (n.r. - inexistenta unor oportunitati rentabile de plasare a lichiditatilor de catre o banca) s-a inregistrat o reducerea treptata a dobanzilor active (n.r. - dobanzile la credite).

"Cresterea volumului de credite este inca fragila. Este insa necesar ca atat prin scaderea rezervelor minime obligatorii pe care bancile sunt obligate sa le constituie la BNR cat si prin domolirea inflatiei pentru a avea loc o reducere a dobanzilor sa creasca accesul la credite", a declarat Bogdan Baltzar, presedintele Bancii Romane pentru Dezvoltare -Groupe Societe Generale si vicepresedinte al Asociatiei Romane a Bancilor.

O crestere vizibila a inregistrat in primul trimestru al anului si volumul creditelor pe termen scurt acordate agentilor economici cu capital majoritar privat.

De la 20.112 miliarde de lei cat reprezenta acest indicator la sfarsitul anului trecut acesta a ajuns la 23.323 miliarde de lei.

Treptat in ultimii ani, potrivit datelor furnziate de BNR, intreprinderile de stat au obtinut din ce in ce mai putin credite, probabil si pentru ca acestea sunt cele mai rau platnice. La 31 martie 2001 doar 2.764 miliarde de lei reprezentau imprumuturi catre acest sector.

La capitolul creditelor si angajamentelor asumtate de banci ( cu o valoarea de peste 200 milioane de lei) ceea ce atrage atentia este faptul ca in ultima luna sucursalele bancilor straine care activeaza pe piata romaneasca s-au implicat si ele mai vizibil in creditarea economiei romanesti.

Dupa ce in ultimele luni volumul imprumuturilor acordate de acestea crestea de la luna la luna cu doar cateva sute de miliarde de lei, in martie valoarea totala a creditelor acordate de sucursalele bancilor straine se ridica la 13.253 miliarde de lei de la 12.502 miliarde de lei la sfarsitul lui februarie.

Au predominat creditele pe termen scurt. Dintr-un total al creditelor, cu valori de peste 200 milioane de lei, de 123.777 miliarde de lei mai mult de jumtate au fost pe perioade de pana la 12 luni.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8922
Diferență: 0,131
Ieri: 4.8858
Azi: 4.4928
Diferență: 0,279
Ieri: 4.4803
Azi: 5.5612
Diferență: 0,1657
Ieri: 5.5520
Azi: 4.8793
Diferență: 0,0123
Ieri: 4.8787