Bănci și Asigurări

Creditarea privată a crescut cu 8% în primele opt luni. Cele mai dinamice segmente sunt creditele în lei luate de populaţie şi cele în valută luate de firme

Creditarea privată a crescut cu 8% în primele opt luni....

Autor: Roxana Rosu

24.09.2019, 11:10 145

Creditarea privată a crescut în primele opt luni ale anului cu 8%, la un sold total de 264,6 miliarde lei, avans susţinut în special de împrumuturile în lei, care au urcat cu 10,4%, în timp ce cele în valută s-ai majorat cu 3,7%, a anunţat BNR.

În termeni reali, creşterea creditării private s-a situat la 4%.

Conform Băncii Centrale, pe componenta în lei avansul a fost de 6,2% în termeni reali, în timp exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,8%.

În total, soldul creditului neguvernamental în lei acordat de instituţiile de credit se situa la finele lunii august la 176,6 miliarde lei, cea mai mare parte fiind reprezentată de împrumuturile luate de populaţie, cu un total de 104,5 miliarde lei, în creştere cu 14%.

În acelaşi interval, creditele luate de societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare au avansat cu un ritm mai lent de 5,5%, la 72 miliarde lei.

În ceea ce priveşte creditele în valută, soldul total a ajuns la 87,9 miliarde lei, cu un plus de 3,7% la opt luni. Evoluţia acestui segment a fost influenţată negativ de scăderea de 8,6% raportată de împrumuturile în valută luate de populaţie, al căror sold a coborât la 35,3 miliarde lei.

În schimb, pe zona corporate, creditele în valută luate de societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare au urcat într-un ritm susţinut, de 13,9%, la 52 miliarde lei.

Comparativ cu luna iulie, în august creditul în lei s-a majorat cu 1% (0,9 la sută în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,3% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,4 la sută).

Creditul guvernamental s-a majorat în luna august 2019 cu 1,7% faţă de luna iulie 2019, până la 104,8 miliarde lei. La 31 august 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 4,8%  (0,9% în termeni reali) faţă de 31 august 2018.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO