Bănci și Asigurări

Creditarea privată continuă să avanseze cu rate de peste 6% pentru a opta lună consecutiv. În august, soldul împrumuturilor luate de populaţie şi companii s-a apropiat de 245 mld.lei

Creditarea privată continuă să avanseze cu rate de...

Autor: Roxana Rosu

25.09.2018, 12:11 214

Soldul creditului privat s-a majorat la finele lunii august cu 6,6% faţă de perioada similară din 2017 (1,5% în termeni reali), la 244,9 miliarde lei, pe fondul creşterii cu 14,1% a componentei în lei şi a diminuării cu 5,1% a celei în valută exprimată în lei, a anunţat marţi BNR.

Luna august este a opta lună conse­cu­tivă din acest an în care finan­ţările din stoc cresc cu peste 6%.

În termeni reali, creditul privat în lei s-a majorat cu 8,6%, soldul totalizând 160 miliarde lei, iar în cazul componentei în valută, exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 6,2%, la 84,8 miliarde lei.

Cea mai mare creştere a fost înregistrată la creditele în lei acordate populaţiei, care s-au majorat cu 20,2%, la 91 miliarde lei. 

În cazul împrumuturilor luate de companii (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), creşterea a fost de 6,8%, la 68,3 miliarde lei. 

În ultimele luni, creşterile salariale au susţinut creditarea, tot mai mulţi români luând împrumuturi mai mari pentru achiziţia de locuinţe, amenajarea/modernizarea aces­tora, dar şi pentru achiziţia de autoturisme şi de electrocasnice.

În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare ale creditării lucrurile sunt incerte, în condiţiile în care pe segmentul populaţiei, principalul motor al creditării în ultimii ani, BNR intenţionează să introducă din septembrie un regulament pentru limitarea gradului de îndatorare. Gradul de îndatorare în cazul creditelor de consum se situează în prezent la circa 50-55%. 

La creditarea în valută, soldul populaţiei s-a diminuat cu 10,3%, la 38,6 miliarde lei, iar cel al companiilor cu 0,3%, la 46,2 miliarde lei. 

Comparativ cu luna iulie 2018, în august soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 0,7% (0,4% în termeni reali). Creditul în lei s-a majorat cu 0,7% (0,4% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,6% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,3%).

Creditul guvernamental s-a majorat în luna august  cu 1,2%  faţă de luna iulie 2018, până la 99,99 miliarde lei. La 31 august 2018, creditul guvernamental a crescut cu 3,4% (-1,5 la sută în termeni reali) faţă de 31 august 2017.

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii august 2018 un sold de 365 miliarde lei. Faţă de luna iulie 2018 aceasta a crescut cu 1,3% (1,1 la sută în termeni reali), iar în raport cu august 2017 masa monetară s-a majorat cu 10,8% (5,4 la sută în termeni reali).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO