Creditarea privată a continuat şi în octombrie să îşi tempereze ritmul anual de creştere la 7,5%, faţă de 7,7% în septembrie, principalele motoare fiind împrumuturile în lei ale populaţiei, cu un plus de 13,7%, şi cele în valută luate de societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare, care au urcat cu 12.6%, arată datele BNR.
În total, soldul creditelor private se situa la finele lunii octombrie la 268,2 mld. lei, din care împrumuturile în lei totalizau 179,3 mld. lei, în creştere cu 9,7%, iar cele în valută exprimate în lei 88,9 mld. lei, cu 3,3% peste nivelul din perioada similară a anului trecut
În termeni reali, componenta în lei a crescut cu 6,1%, iar cea în valută exprimată în euro cu 1,3%.