Bănci și Asigurări

Creditele noi de consum au scăzut în 2022, după ce în 2021 au făcut un salt de peste 40%. Românii s-au speriat de creşterea dobânzilor. La creditele de consum în lei dobânzile au depăşit 14%. La creditele noi de consum în euro dobânda a urcat, de la 3,74% în decembrie 2021, până spre 6% în decembrie 2022

Creditele noi de consum au scăzut în 2022, după ce în...

Autor: Claudia Medrega

26.02.2023, 12:33 274

Un factor important care a influenţat declinul creditării de consum pe componenta în lei a fost şi dobânda, care a urcat în decembrie la peste 14%, fiind mai mult decât dublă faţă de dobânda la creditele noi de consum în euro.

Creditele noi de consum, în lei şi în euro, luate de populaţie de la bănci, au scăzut în 2022, după ce în 2021 au accelerat la un nivel record al ultimilor 15 ani, făcând un salt de peste 40%, cel mai mare salt anual al creditelor retail din această perioadă, de când a publicat BNR astfel de date. Populaţia a luat în 2022 cre­dite noi de consum, în lei şi euro, de 25,6 mld. lei, cu 1,65 mld. lei, respectiv cu 6% sub nivelul record din 2021, după cum reiese din datele BNR.

Practic, în 2022 s-a produs a doua scădere anuală a creditelor de consum din ultimul deceniu, după declinul înregistrat în 2020, an marcat puternic de pandemia de COVID-19. În primăvara anului 2020, creditarea înregistrase un declin puternic, din cauza blocajului determinat de starea de urgenţă impusă atunci timp de două luni din cauza pandemiei de coronavirus.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO