Bănci și Asigurări

Creditele noi corporate în lei au urcat în ianuarie cu 18%, până la 3,3 mld. lei, depăşind şi creditele corporate în euro, după ce în ultimul trimestru din 2022 finanţările în euro creşteau mai puternic. Dobânzile la creditele corporate în lei au început anul la 9,6%, peste rata la creditele în euro, de 5,1%

Ce s-a întâmplat cu creditarea firmelor la începutul anului 2023?

În tot anul 2022, creditele noi corporate în euro au ajuns la un volum cumulat de echivalentul a 33,3 mld. lei (6,75 mld. euro), cu 86% peste 2021. Pe de altă parte, nivelul cumulat al creditelor noi corporate în lei a fost în 2022 de 38,4 mld. lei, cu circa 5% sub nivelul din 2021. Pe parcursul anului 2022 companiile au luat credite noi în lei şi euro de 71,7 mld. lei, cu mai mult de 23% peste volumul din 12 luni din 2021.

În tot anul 2022, creditele noi corporate în euro au ajuns la un volum cumulat de echivalentul a 33,3 mld. lei (6,75 mld. euro), cu 86% peste 2021. Pe de altă parte, nivelul cumulat al creditelor noi corporate în lei a fost în 2022 de 38,4 mld. lei, cu circa 5% sub nivelul din 2021. Pe parcursul anului 2022 companiile au luat credite noi în lei şi euro de 71,7 mld. lei, cu mai mult de 23% peste volumul din 12 luni din 2021.

Autor: Claudia Medrega

14.03.2023, 17:45 182

Creditele noi pentru firme în lei au crescut în ianuarie cu circa 18% atât faţă de nivelul din decembrie 2022, cât şi comparativ cu volumul din ianuarie 2022 Volumul creditelor corporate noi în euro a scăzut în ianuarie 2023 până la 367,4 mil. euro (echivalentul a 1,8 mld. lei), nivel de circa 3 ori mai mic faţă de recordul din decembrie 2022 de peste 1,1 mld. euro (5,5 mld. lei), cel mai ridicat nivel lunar din ultimii 16 ani Cumulat, creditele corporate noi în lei şi euro au ajuns în ianuarie 2023 la echivalentul a 5,1 mld. lei, în scădere cu 3,2 mld. lei, respectiv cu 39% sub volumul cumulat din decembrie 2022.

Creditele noi corporate în lei au înregistrat o revigorare la început de an, depăşind 3 mld. lei în ianuarie, după ce în ultimul trimestru din 2022 coborâseră sub acest nivel, în urma creşterii dobânzilor la lei, a inflaţiei, a războiului de la graniţă şi a contextului economic incert, care au frânat planurile firmelor de a face investiţii cu finanţare în lei de la bănci.

Băncile de pe piaţa românească au acordat companiilor în luna ianuarie 2023 credite noi în lei în valoare de 3,3 mld. lei, în creştere cu 17,9% atât faţă de nivelul din decembrie 2022, cât şi comparativ cu volumul din ianuarie 2022.

Recordul creditării companiilor în lei a fost înregistrat în martie 2022, când volumul finanţărilor noi a depăşit 5,1 mld. lei, maximul lunar din ultimii 15 ani pentru ca ulterior volumele să scadă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO