Bănci și Asigurări

Creditele Piraeus Bank s-au redus cu 5% în primul trimestru, până la 708 mil. €. Depozitele, plus 10%

Creditele Piraeus Bank s-au redus cu 5% în primul...

Autor: Anelis Baciu

26.05.2017, 00:05 308

Piraeus Bank, subsidiara locală a grupului elen cu acelaşi nume, a încheiat primul trimestru al acestui an cu un volum al creditelor de 708 milioane de euro, în scădere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de banca-mamă la Atena. Scăderea portofoliului de credite vine în condiţiile în care la nivel de piaţă în acelaşi interval de timp stocul finanţărilor s-a majorat cu 3%.

Reducerea volumului de credite a dus implicit la pierderea de cotă de piaţă pe acest segment. Astfel, la finalul lunii martie Piraeus avea o cotă de piaţă de 1,5%.

În cazul depozitelor Piraeus a raportat o creştere în linie cu piaţa, de 10%, iar economiile atrase de la clienţi au cumulat 934 milioane de euro. Cota de piaţă a băncii elene pe segmentul depozitelor ajungea la 1,2% la finalul lunii martie.

Piraeus a fost destul de agresivă în atragerea de resurse pe plan local în ulti­ma perioadă, în condiţiile în care nu se mai poate baza pe sprijinul băncii-mamă, care s-a confruntat în ultimii ani cu probleme serioase de capitalizare. Ofertele Piraeus la depozite sunt peste medie, dobânda pe un an pornind de la circa 1,5%. Spre comparaţie, dobânda medie plătită la nivel de piaţă la depozitele populaţiei ajunge la sub 1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO