Bănci și Asigurări

Creditul de consum dă semne că îşi revine: stocul a crescut cu 300 mil. lei în martie

Creditul de consum dă semne că îşi revine: stocul a...

Autor: Liviu Popescu

30.04.2015, 00:08 263

Creditele în lei acordate de bănci pentru consum, inclusiv cardurile de credit şi liniile de descoperit de cont, însumau 30,6 mld. lei (6 mld. euro) la finalul lunii martie, în creştere cu echivalentul a 300 de milioane de lei faţă de luna precedentă, potrivit datelor BNR. Aceasta este prima creştere lunară din anul curent.

„Piaţa creditelor de consum este în creştere. Băncile au început să acorde ticketuri mult mai mari, chiar şi de 10-15.000 de euro. Băncile îşi asumă riscuri mult mai mari, iar scăderea dobânzilor împinge clienţii către creditele de consum. Mă aştept ca această dinamică să se menţină până la finalul anului“, a spus Gabriel Creţu, managing partner al companiei de consultanţă Adwisers, cu activităţi şi în brokerajul de credite.

Stocul creditelor de consum crescuse în vara şi în toamna anului trecut, însă din decembrie acesta s-a poziţionat pe o pantă descendentă.

La începutul acestui an, banca centrală a schimbat metodologia de calcul şi a inclus la creditele de consum şi liniile de finanţare acordate pe carduri de credit şi prin facilităţile de tip overdraft, trecute anterior în categoria „credite pentru alte scopuri“. Astfel, din stocul total de peste 30 mld. lei, mai puţin de 10% sunt trecute acum în categoria credite pentru alte scopuri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO