Bănci și Asigurări

Creşteri de aproape 40% pentru unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa de amanet. Ce obiecte amanetează românii şi ce evoluţie anuală are piaţa de profil

Creşteri de aproape 40% pentru unul dintre cei mai...

Autor: Andra Stroe

09.10.2022, 08:19 1374

Compania CreditAmanet, liderul pieţei de amanet din Bucureşti şi al doilea jucător la nivel naţional, cu experienţă de aproape 15 ani pe acest segment, anunţă printr-un comunicat că a înregistrat în primul semestru din 2022 o creştere de 37% a cifrei de afaceri comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 33,5 milioane de lei. De asemenea, pe aceeaşi perioadă analizată, profitul companiei ajunge la 3,6 milioane de lei, în creştere cu 33% faţă de primul semestru al anului trecut. Companie de tip holding care dezvoltă trei linii de business – amanet, schimb valutar şi comerţ cu bunuri mobile – CreditAmanet continuă în primul semestru din 2022 trendul ascendent din ultimii ani. Aceste rezultate vin să confirme cifrele de business cu care CreditAmanet a închis anul 2021, respectiv o creştere faţă de 2020 cu 58 de procente a cifrei de afaceri, care a ajuns  la 61,8 milioane de lei.


„Rezultatele din ultimii ani reprezintă maxime istorice”, spune Cosmin Popovici, CEO CreditAmanet. „În semestrul 1 din 2022, CreditAmanet a raportat creşteri pe toate liniile de business pe care îşi desfăşoară activitatea, cu valori variind de la 10% până la 60% creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în funcţie de segmentul de activitate. Dezvoltarea dinamică din ultimii ani este rezultatul viziunii de business a CreditAmanet şi mă refer, în primul rând, la modul cum se racordează la tendinţele inovatoare din domeniu (şi uneori chiar le anticipează) şi la investiţiile în echipă.”


Potrivit lui, bijuteriile din aur şi produsele electronice se menţin în topul celor mai amanetate, dar şi al celor mai bine vândute bunuri anul acesta, dacă ne referim şi la activitatea de retail pe care o desfăşoară CreditAmanet.
Un trend ce reprezintă o particularitate a acestui an complicat din cauza situaţiei internaţionale o constituie preferinţa clienţilor CreditAmanet pentru bijuteriile cu greutate mai mica şi, implicit, cu un preţ mai mic. „Acest fapt denotă o atitudine precaută a consumatorilor”, explică CEO-ul companiei. Totodată, produsele electronice de larg consum, cum ar fi telefoanele mobile, au fost si sunt şi în 2022 la mare cautare, în topul celor mai bine vândute produse la CreditAmanet.


Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO