Deficitele gemene reprezintă o vulnerabilitate macroeconomică importantă la acest moment. Explic mai jos de ce. În primul rând, se numesc gemene pentru că ele cresc împreună, precum copiii gemeni, deficitul bugetar creează deficit de cont curent al balanţei de plăţi. Însă copiii ne plac, deficitele nu. Contul curent arată, simplificând mult lucrurile[1], câtă valută intră sau iese din ţară, într-un an, din comerţ cu bunuri, servicii şi din venituri. România are cel mai mare deficit de cont din Europa în timp ce zona euro are surplus semnificativ. Anul trecut deficitul extern a crescut cu 55%, la 16,9 miliarde euro.
Deficitul fiscal (diferenţa între veniturile şi cheltuielile publice, sau cheltuielile suplimentare veniturilor) nu este nici el mic, însă este înscris pe o anumită tendinţă de ameliorare. De consolidare fiscală este nevoie ca de aer, un model economic bazat pe consum guvernamental, finanţat în proporţie mare prin îndatorare, nu poate fi sănătos. Dar nici un model bazat pe taxe mari şi foarte mari nu poate fi sănătos. Creşterea taxării ar afecta economia.
Creşterea eficienţei cheltuirii resurselor curente trebuie sa fie primul primul pas; reducerea cheltuielilor statului ar reduce deficitul fiscal fără a impune taxe noi asupra sectorului privat sau populaţiei. La nivelul bugetat pentru acest an, deficitul fiscal de 5,8% din PIB, statul român cheltuie aproximativ 1 leu din datorii noi pentru fiecare 5 lei de venituri. Trebuie să împrumute aproape dublu, 2 lei la fiecare 5 lei venituri pentru a refinanţa şi datoriile din trecut, ce ajung la maturitate. Iar bugetarea este mai uşoară decât execuţia efectivă, mai ales atunci când dinamica veniturilor trebuie să o depăşească pe cea a cheltuielilor. Consiliul Fiscal a exprimat rezerve în a considera în calculele sale veniturile suplimentare din creşterea eficienţei colectării de exemplu şi apreciază construcţia bugetară pentru anul 2022 compatibilă mai degrabă cu un deficit cash în jurul valorii de 7%.
Cele două deficite, luate împreună, reprezintă o vulnerabilitate la adresa economiei româneşti, pentru că o bună parte din ele este finanţată de către pieţele internaţionale. Iar pieţele internaţionale pot fi “sentimentale”, cu momente în care sunt foarte îngăduitoare, dar şi momente de “risk-off”, în care preferă să finanţeze doar acele ţări ce prezintă riscuri reduse. Ce ar putea însemna pentru pieţe si pentru finanţarea deficitelor un conflict geostrategic în Estul Europei? Vă las pe dumneavoastră să răspundeţi, eu cred ca nimic bun.
În plus, demararea de către marile bănci centrale din lume a procesului de întărire a politicii monetare în acest an creşte riscul exodului de capital, riscul unui exod al capitalului (capital flight), riscul ca pieţele să privească cu ochi buni ţările dezvoltate şi cu ochi sceptici ţările emergente, mai ales pe cele cu dezechilibre pregnante.
În anul 2020 deficitul bugetar a fost de aproape 9%, iar deficitul de cont curent a fost de aproape 5%. Într-o privire simplistă şi foarte grosieră, în care împărţim România în două mari sectoare, public şi privat, se poate observa că sectorul public a cheltuit cu 9% din PIB mai mult decât veniturile sale, iar sectorul privat a economisit 4% din PIB. Diferenţa de 5% este deficitul extern, care a fost în totalitate generat de către sectorul public/deficitul bugetar. Iar faptul că le spunem deficite gemene nu înseamnă că sunt identice, termenul arată relaţia cauzală, de sens, între cele două.
Oportunitatea
Oportunitatea este Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă: 29.2 miliarde euro de granturi şi împrumuturi la dobânzi preferenţiale pentru a ne consolida economia, pentru a deveni rezilienţi. Eu cred că se întâmplă foarte rar ca cineva să îţi ofere bani, mulţi, pentru a îţi dezvolta afacerea sau a îţi extinde casa, fără să ceară jumatate din ei înapoi. Banii vin însă cu anumite condiţii: să faci ce trebuia oricum să faci, să te reformezi şi disciplinezi, să îţi faci curăţenie în casă. România poate câştiga pe ambele planuri, prin investiţiile şi capitalul din PNRR, acestea crescând stocul de capital şi astfel PIB-ul potenţial, dar şi prin realizarea reformelor structurale, care cresc productivitatea şi, din nou, PIB-ul potenţial.
În contextul unor politici monetare şi fiscale mai restrictive, PNRR ar putea reprezenta acea binevenită gură de aer de care economia românească are nevoie.
Vom folosi oportunitatea?
Acest articol de opinie reprezintă, evident, o simplificare semnificativă faţă de analizele detaliate, de anvergură pe care banca centrală le realizează înaintea luării oricăror decizii de politică monetară.
Cristian I. Popa, CFA este membru al Consiliului de administraţie al BNR şi membru al Consiliului Director al Asociaţiei CFA România.
Opinia prezentă îi aparţine autorului şi nu reprezintă poziţia Băncii Naţionale a României sau a CFA România.
[1] Contul curent este o componentă a balanţei de plăţi care la rândul ei este o sinteză a tranzacţiilor economice şi financiare ale României cu restul lumii. Contul curent include balanţa bunurilor, balanţa serviciilor, venituri primare (venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare - investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii dar şi alte venituri primare ) precum şi venituri secundare (transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice)
