Bănci și Asigurări

Cristian Bichi, consilier al guvernatorului BNR: Mortul bancar, alias Deutsche Bank, mişcă în continuare

Cristian Bichi, consilier al guvernatorului BNR: Mortul...

Autor: Teona Tomoiaga

10.01.2020, 12:27 1648

Un avocat cunoscut pentru atitudinea sa critică în privinţa băncilor comerciale avertiza că în septembrie 2019 va avea loc falimentul inexorabil al unei bănci sistemice (Deutsche Bank), cu consecinţe negative asupra României, a scris Cristian Bichi, consilier al guvernatorului BNR, pe opiniibnr.

Potrivit acestuia, evenimentul catastrofic nu a avut însă loc, după cum putem constata cu toţii, ceea ce este de natură să genereze o serie de interogaţii. Cât de bun analist financiar este domnul avocat şi care este pregatirea sa în acest domeniu? Cât de responsabil este să te joci cu data unui faliment bancar şi cu temerile oamenilor? Este o certitudine că, în cele din urmă, Deutsche Bank se va prăbuşi? Mai multe despre problemele acestei bănci germane şi planul său actual de restructurare în cele ce urmează.

"Deutsche Bank – un gigant bancar

În prezent, Deutsche Bank reprezintă cea mai mare instituţie bancară din Germania, având aproximativ 20 de milioane de clienţi. Instituţia deţine o vastă reţea internaţională (fiind prezentă în 59 de ţări în anul 2018) şi este clasificată de Consiliul de Stabilitate Financiară (Financial Stability Board - FSB) drept o bancă sistemică de importanţă globală (G-SIB)[i].

Deutsche Bank, înfiinţată în anul 1870, este un simbol al dezvoltării industriale a Germaniei şi al expansiunii sale comerciale pe plan internaţional. Ea este o bancă universală[ii] care ocupă o poziţie importantă în ţesutul economic şi social al ţării. Această poziţie se explică nu numai prin mărimea băncii ci şi prin faptul că sistemul german de bancă universală (All Finanz) se diferenţiază de modelele similare din alte ţări prin existenţa unor legături mult mai strânse între întreprinderi şi bănci. Prin urmare, Deutsche Bank deţine importante participaţii industriale şi are numeroşi reprezentanţi în comitetele de direcţie al firmelor afiliate. Prăbuşirea unui astfel de colos bancar ar fi un dezastru pentru Germania, cu reverberaţii negative în intregul sistem financiar internaţional.

Cum au apărut problemele?

La începutul anilor 90, Deutsche Bank s-a angajat într-un proces având ca finalitate intrarea sa în liga băncilor globale de investiţii. Banca s-a extins rapid pe mapamond, o serie de achiziţii (de ex. Morgan Grenfell) permiţându-i instituţiei germane să-şi dezvolte activitatea pe pieţele de capital şi să concureze de la egal la egal cu marile bănci de investiţii americane. Creşterea băncii s-a bazat pe politici comerciale agresive, care nu întotdeauna au acordat atenţie intereselor clienţilor. Politicile respective au dus la obţinerea de beneficii substanţiale, dar şi la acumularea de riscuri excesive. Totodată, unele centre de decizie s-au mutat la Londra şi New York. Criza din anul 2008-2009, ce a dus la modificări ale mediului de afaceri şi la reglementări menite să tempereze avântul “creativ” al băncilor de investiţii, a afectat activitatea Deutsche Bank. Din 2015, banca începe să-şi piardă din credibilitate ca urmare a scandalurilor financiare în care a fost implicată (urmate adesea de amenzi uriaşe)[iii], schimbărilor repetate ale managerilor, apariţiei de pierderi financiare şi planurilor de restructurare care nu au mers. Valoarea sa de piaţă a scăzut substanţial. În primăvara anului 2019, discuţiile privind fuziunea dintre Deutsche Bank şi Commerzbank, menite a rezolva problemele ambelor bănci, s-au încheiat fără a se ajunge la o înţelegere. În aceste condiţii, Deutsche Bank a anunţat un plan de restructurare ambiţios, dar în acelaşi timp dureros, bazat pe eforturi proprii.

Planul actual de restructurare al Deutsche Bank

Planul de restructurare, anunţat în data de 7 iulie 2019, are în vedere întoarcerea instituţiei la vocaţia sa originară. Planul prevede o reducere drastică a operaţiunilor de piaţă de capital şi o readucere în centrul modelului de afaceri de urmat pe viitor a activităţii tradiţionale de “corporate banking”. Au fost astfel abandonate aspiraţiile de a urma modelul băncilor mari americane. De asemenea, a fost creată o structură de tip “bancă rea”, numită eufemistic “Unitatea de Eliberare a Capitalului”, unde sunt concentrate expuneri de risc înalt în vederea valorificării. Banca rea va permite reducerea mărimii şi complexităţii bilanţului Deutsche Bank, ieşirea din activităţi neprofitabile şi eliberarea de capital pentru a fi folosit în activităţile principale. Restructurarea băncii presupune şi reduceri însemnate de costuri. Acestea vor fi realizate, printre altele, prin diminuarea cu 18.000 de salariaţi a personalului băncii (91.700 de persoane la momentul anunţului) şi prin investiţii în tehnologia informatică. Planul estimează că sacrificiile făcute de bancă pe o perioadă de trei ani vor permite economii de 6,7 miliarde de euro. Ca urmare a restructurării, se va obţine o bancă mai mică, dar mai puţin sensibilă la riscurile de piaţă. Pe toată durata transformării, se prevede menţinerea unui nivel puternic de capital de 12,5% (fonduri proprii de bază de nivel 1) şi a unei lichidităţi adecvate. Important de reţinut, banca beneficiază de o capacitate totală de absorbţie a pierderilor (TLAC)[iv] de circa 118 miliarde euro, ceea ce face ca un “bail-in” să fie o perspectivă îndepartată pentru deponenţii negarantaţi ai băncii.

Evaluarea planului de restructurare de către analişti financiari adevăraţi

Planul de restrucurare este considerat de analişti recunoscuţi ca atare ca fiind cel mai ambiţios şi realist din cele întreprinse din 2012 încoace. Există însă multe sfidări în ceea ce priveşte atingerea ţintelor propuse. Analiştii însă consideră că nivelul mai mult decât adecvat al capitalului şi lichiditatea bună a băncii pot permite o transformare de succes bazată pe resurse proprii. Problema cea mare a Deutsche Bank rămâne însă profitabilitatea sa structurală scăzută şi dificultatea sporirii veniturilor din activităţi tradiţionale de tip “corporate banking” în condiţiile unor dobânzi scăzute (chiar negative) şi unei competiţii acerbe pe acest segment de piaţă. De asemenea, nivelul scăzut la care se negociează acţiunile băncii face dificilă o majorare de capital datorită faptului că ar avea un efect dilutiv puternic pentru acţionarii existenţi. În ultimii şapte ani, banca a rezolvat majoritatea cazurilor aflate în litigiu. Totuşi, posibilitatea apariţiei unor noi cazuri şi a despăgubirilor asociate acestora rămâne un risc, greu de estimat, care ar putea afecta veniturile viitoare şi realizarea planului de retructurare. Potrivit ziarului Financial Times (3 decembrie 2019), analiştii consideră că Deutsche Bank îşi va indeplini ţinta de reducere a costurilor, ca un mijloc de sporire a profiturilor. În schimb, analiştii se asteaptă, în medie, ca veniturile să scadă cu 1 miliard de euro, de la 23,4 mld. euro în 2018 la 22,4 mld. euro în 2022. După cum se observă, analiştii nu avertizează despre un faliment inexorabil şi imediat al Deutsche Bank şi văd banca în viaţă în următorii patru ani. Acum că avem o imagine de ansamblu a situaţiei băncii germane, să vedem cum este tratat acest subiect în cheie apocaliptică.

Primele profeţii catastrofice

Domnul avocat a luat în vizor banca germană încă din iunie 2016, când avertiza publicul român că dezastrul care va să vină poartă două nume: Deutsche Bank şi Santander. În opinia sa, românii nu aveau de ce să se bucure că cele două bănci nu au filiale în România, întrucât “bail-in”-ul lor urma să afecteze toată Europa. În susţinerea afirmaţiilor sale, dl avocat făcea trimitere la un articol dintr-o publicaţie economică românească, ce se rezuma doar la a arata că filialele americane ale băncilor respective nu trecuseră testele de stres desfăşurate în anul 2016 de către Federal Reserve Board, banca centrală a SUA.

Să anunţi dezastru în Europa invocând rezultatele testelor de stres (n.n. calitative) aplicate unor filiale americane din cadrul unor grupuri bancare internaţionale este mai mult decât o întreprindere hazardată. În primul rând, un astfel de anunţ denotă dificultăţi în întelegerea filozofiei testelor de stres. În al doilea rând, anunţul respectiv se poate face numai pe baza unei analize temeinice a sănătăţii financiare a întregului grup, a importanţei filialei cu posibile probleme în cadrul acestuia şi a mecanismelor de sprijin financiar intra-grup existente. Simple referiri la existenţa unor probleme în cadrul derulării testelor de stres sau la faptul că Deutsche Bank este o bancă sistemică nu ajung, după cum vom vedea în rândurile următoare.

Testele de stres din SUA din anul 2016 şi 2019

Testele de stres (“stress-tests”) reprezintă un ansamblu de tehnici utilizate de autorităţile de supraveghere pentru a evalua impactul unor perturbaţii adverse extreme, dar plauzibile, ale unor variabile macroeconomice şi financiare asupra profitabilităţii şi solvabilităţii unor instituţii financiare sau ale unui sistem financiar. Mai clar spus, aceste teste sunt scenarii de tipul Ce ar fi dacă? şi ele presupun că băncile vor înregistra pierderi care se vor reflecta în reducerea capitalului. Important de reţinut, testele de stres nu oferă informaţii despre probabilitatea apariţiei unor perturbaţii, ele având doar menirea de a cuantifica impactul acestora.

Băncile americane utilizează pentru testele lor de stres diferite tipuri de scenarii, ce presupun modificări simultane ale unor variabile (condiţii) economice: de bază, advers şi conditii adverse extreme. Rezerva Federală, banca centrală din SUA, comunică, în prealabil, băncilor care sunt ipotezele ce vor fi utilizate pentru scenarii.

Testele anuale[v] de stres din SUA, ce se aplică băncilor mari, au doua componente. În prima etapă, se verifică dacă băncile au suficient capital pentru a face faţă turbulenţelor economice. În a doua etapă, supraveghetorii analizează procesul de planificare a capitalului pentru a se asigura că băncile vor continua şi pe viitor să aibă capital adecvat. În anul 2016, anul testelor de stres amintite de dl. avocat, filialele americane ale Deutsche Bank şi Santander au trecut prima etapă, adecvarea capitalului lor în condiţii de posibilă criză economică nefiind pusă la îndoială. Entităţile respective nu au luat examenul în cea de a doua sa etapă[vi], din cauza unor slăbiciuni pe linia planificării financiare şi a gestiunii riscului şi nu a lipsei de capital. Era acesta un motiv suficient de puternic pentru a trâmbiţa ca sigură venirea apocalipsei financiare în Europa? Evident că nu! Atât filiala băncii Santander, cât şi cea a Deutsche Bank au trecut ambele etape ale testelor de stres ale Rezervei Federale, prima în în 2017 şi cea de-a doua în 2019.[vii] Cum mai comentează dl avocat acum[viii]?!

Uite Draghi nu e Draghi!

La începutul anului 2016, dl avocat ne avertiza că obligaţiunile convertibile în acţiuni emise pentru a suplimenta capitalul propriu al Deutsche Bank au scăzut cu aproape 30%. Domnia sa a ţinut să precizeze că obligaţiunile respective sunt cele pe care le-a emis dl Draghi în cadrul programului de quantitative easing. Toate bune şi frumoase, doar că fiind vorba de capitalul băncii germane, instrumentele financiare respective nu pot fi emise decât de banca în cauză.

Sperietoarea “bail-in”

Avertizările dlui avocat privind prăbuşirea Deutsche Bank au un numitor comun, ele ajung, în cele din urmă, la recapitalizarea internă (“bail-in”). Avertizarea din iulie 2019 precizează că după falimentul Deutsche Bank, România va pierde nişte miliarde bune de euro, dar mai mult vor pierde deponenţii care vor fi obligaţi să suporte un prealabil bail-in în vederea salvării mortului bancar. Mesajul e confuz. Nu e clar de care deponenţi e vorba. Menţionarea României în frază pare a indica că e vorba de deponenţii de pe meleagurile mioritice, dar atunci se pune problema cum ar putea fi implicaţi aceştia în “bail-in”-ul băncii germane, cu care nu au legături contractuale. Şi care “bail-in”? De precizat, că avertizarea vine la câteva zile după anunţarea planului de restructurare al Deutsche Bank.

Subiectul recapitalizării interne apare frecvent în mesajele publice ale dlui avocat, posibil pentru că are capacitatea de a atrage atenţia cetăţenilor români. Cine nu este interest de soarta banilor săi plasaţi în depozite la bănci? Din păcate, fie că e vorba de bănci româneşti sau străine, subiectul este tratat, de obicei, greşit: recapitalizarea internă este echivalată cu confiscarea depozitelor clienţilor băncilor. Punctum! Rar se mai aminteşte că deponenţii garantaţi (cu depozite la o bancă în limita echivalentului în lei a sumei de 100.000 de euro) nu fac obiectul recapitalizării interne.

În anunţurile domnului avocat despre Deutsche Bank nu se oferă precizări despre situaţia deponenţilor garantaţi. Nu se arată nici că declanşarea unei recapitalizări interne, aşa cum este cazul peste tot în Uniunea Europeană, presupune asumarea de pierderi în cascadă, acestea fiind mai întâi absorbite de acţionari si de alte clase de creditori ai băncii până să se ajungă la deponenţii negarantaţi, ceea ce poate oferi protecţie acestora din urmă. Nici că în circumstanţe extraordinare şi cu respectarea anumitor condiţii, autoritatea de rezoluţie, cu acordul Comisiei Europene, poate exclude integral sau parţial anumite datorii de la aplicarea instrumentului respectiv de rezoluţie.

Dl avocat a dat ca sigură o recapitalizare internă. Iată ca nu a fost cazul, banca germană propunând un plan de restructurare cu resurse proprii, ce urmeaza a se desfăşura pe mai mulţi ani, care are şanse de reuşită. Chiar dacă planul nu va fi încununat de succes, nu va fi neaparat necesar să se recurga la recapitalizare internă sau la o recapitalizare internă care să implice deponenţii negarantaţi. Deşi nu multe, există şi alte soluţii de ieşire din impas. Să mai amintim şi faptul că, în cazul Deutsche Bank, capacitatea totală de absorbtie a pierderilor este de aproximativ 34% din activele ponderate la risc ale acesteia, ceea ce face improbabilă o intrare în “bail-in” a deponenţilor.

Riscul sistemic al Deutsche Bank în calitate de G-SIB s-a redus

Consiliul de Stabilitate Financiara (FSB), ca reprezentant al comunităţii internaţionale a supraveghetorilor financiari, publică regulat lista G-SIB[ix]. Băncile considerate G-SIB sunt încadrate în una din cinci categorii de risc, în funcţie de nivelul de capital suplimentar ce li se solicită. În anul 2016, Deutsche Bank a fost încadrată în categoria 3, alături de Bank of America, BNP Paribas şi HSBC, ce a dus la un amortizor de capital adiţional de 2% (calculat în raport cu activele ponderate în functie de risc ale fiecărei bănci)[x].

În 22 noiembrie 2019, deci aproximativ la două luni după momentul falimentului care trebuia să se întâmple inexorabil conform dlui avocat, pe baza datelor disponibile la sfârşitul anului 2018, Deutsche Bank a fost alocată de FSB într-o categorie de risc mai scăzută (categoria 2) în noua sa lista anuală de G-SIB. În exerciţiul său pentru 2019, FSB a evaluat riscul sistemic al Deutsche Bank ca fiind în scădere, fiind avute în vedere reducerea îndatorării băncii, modificările strategice în activitatea şi perimetrul geografic al acesteia, reducerea poziţiilor de derivative financiare. Ca urmare, FSB a redus cerinţele de capital aditional legate de statutul G-SIB al băncii germane, de la 2% la 1,5%. De precizat că, Deutsche Bank este singura bancă din cele 30 G-SIB cuprinse în clasificarea FSB care a fost inclusă într-o categorie inferioară de risc.

Banca Centrală Europeană reduce cerinţele de capital ale Deutsche Bank

Ca o recunoaştere a progreselor făcute de Deutsche Bank pe linia reducerii profilului său de risc şi a calităţii controlului său intern, Banca Centrală Europeană - ca autoritate de supraveghere a băncilor mari din zona euro - a redus cerinţele de fonduri proprii de bază de nivel 1 ale băncii germane de la 11,84% la 11,59%, acestea urmând a fi aplicabile începând cu 1 ianuarie 2020.

Concluzii: Mortul bancar este viu

Să tragem linia şi să socotim. Dl avocat a anunţat în mod eronat data unui faliment bancar, verificându-se astfel spusele celebrului Yogi Berra că “este greu să faci predicţii, mai ales dacă este vorba de viitor”. Filozofia testelor de stres americane nu a fost bine înţeleasă. Recapitalizarea internă anunţată nu a avut loc. Obligaţiunile “emise de Draghi” nu sunt emise de Draghi. Instrumentul “bail-in” e prezentat greşit, fiind echivalat cu confiscarea depozitelor bancare. Mortul bancar, alias Deutsche Bank, mişcă în continuare, încheie consilierul guvernatorului BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO