Bănci și Asigurări

Cristian Roşu, vicepreşedinte ASF, recunoaşte: ASF are nevoie de un an ca să stabilească dacă o companie de asigurări este solvabilă sau nu. Între timp, aceasta poate crea pagube de sute de milioane de euro

ASF a stabilit la Euroins că este nevoie de capital suplimentar de 100 mil. euro în 2021, dar nu a reuşit să determine compania să vină cu banii, iar în martie 2023 gaura a ajuns la 400 mil. euro

Autor: Mircea Nica

22.03.2023, 00:07 2164

Cristian Roşu, vicepreşedinte al ASF, a susţinut ieri la ZF Live că indicatorii de lichiditate şi solvabilitate sunt disponibili abia după un an Pe de altă parte, în sistemul bancar raportările de lichiditate şi solvabilitate se fac zilnic.

Cristian Roşu, vicepreşedinte al ASF, a susţinut ieri la ZF Live că ASF a stabilit pe baza da­telor din iunie 2020 că Euroins are nevoie de capital supli­men­tar de 100 mil. euro, dar abia acum a retras autorizaţia de funcţionare a compa­ni­ei, după ce gaura s-a adâncit la 400 mil. euro.

În piaţa asigurărilor este o problemă legată de frecvenţa raportărilor pe care ar trebui să le facă asigurătorii, în cazul lichi­dităţii şi solvabilităţii fiind necesare raportari mai frec­vente. Totodată, ASF invocă complexitatea unor calcule pe baza raportărilor asigurătorilor, fiind necesară identificarea mai rapidă a problemelor asigurătorilor şi luarea mai rapidă a deciziilor.

„Nu cred că putem face o evaluare de active şi pasive într-o lună de zile. Numai simplul calcul de indicatori de solvabilitate pe toate datele care sunt predate către autoritate durează peste două luni de zile. Sunt calcule actuariale complexe care sunt necesare să se verifice datele istorice. Nu este aceeaşi situaţie ca cea a băncilor. Lucrurile sunt diferite. În momentul în care faci o anumită evaluare şi impui unei companii un anumit nivel de capitalizare trebuie să fii foarte bazat pe valoarea şi exactitatea cifrelor ca să nu poţi fi combătut“, a explicat Cristian Roşu. El a mai spus că înainte de anul 2017 atât City Insurance, cât şi Euroins aveau cote de piaţă pe zona RCA de sub 20%. Acest lucru înseamnă că dacă supravegherea ASF ar fi fost mai strictă, situaţia ambelor companii nu ar fi ajuns la proporţiile în care să desta­bilizeze întreaga piaţă şi să afecteze conumatorii.

Comparativ, sistemul bancar vine cu un exemplu de urmat, prin care băncile sunt obligate de BNR să raporteze zilnic, săptămânal şi lunar lichiditatea, iar în cazul solvabilităţii, raportarea se face lunar, după cum spune trezorierul unei bănci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO