Bănci și Asigurări

Cum a închis cursul de schimb valutar săptămâna aceasta

Cum a închis cursul de schimb valutar săptămâna aceasta

Autor: Stefan Musgociu

21.02.2014, 18:40 263

Rata de schimb leu/euro a urcat în prima parte a şedinţei de joi spre 4,53 unităţi, ca urmare a accentuării crizei din coaliţia de guvernare, însă în a doua parte a şedinţei cotaţiile s-au întors sub 4,52 lei/euro.

La debutul şedinţei de vineri, euro a fost tranzacţionat la 4,5150 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de la închiderea zilei precedente, de 4,5130 - 4,5165 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a continuat să fluctueze uşor în jurul nivelului de la deschidere, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse. Cel mai mic nivel tranzacţionat a fost de 4,5147 lei/euro, iar maximul a fost de 4,5250 lei/euro, fiind atins în cu puţin înaintea orei 14:00.

"Volumele de tranzacţionare au fost foarte mici pe întreaga şedinţă. Nivelul de 4,5250 lei/euro a fost atins pe fondul unor ordine puţin mai mari de cumpărare de euro, care au mişcat cotaţiile fiind plasate într-o piaţă cu lichiditate redusă", a afirmat un dealer.

La ora 16:30, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,5150 - 4,5165 lei, în imediata apropiere a nivelurilor de la finalul sesiunii de joi.

În acelaşi timp, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut vineri cu 0,66 bani (0,15%), la 4,5173 lei/euro, după ce joi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, de 4,5239 lei/euro, în contextul amplificării tensiunilor din coaliţia de guvernare.

Leul s-a întărit uşor vineri şi în raport cu dolarul american, rata de schimb coborând cu 0,85 bani (0,26%), de la 3,3040 lei/dolar la 3,2955 lei/dolar. O cotaţie similară celei de joi a mai fost atinsă pe 7 februarie, iar de la acea dată şi până joi cursul leu/dolar a fost sub acest nivel.

Cursul de referinţă leu/franc elveţian a scăzut vineri cu 0,53 bani (0,14%), de la 3,7074 unităţi la 3,7021 unităţi, după ce joi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Ratele medii ale dobânzilor afişate vineri pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au rămas la niveluri reduse, în ultima şedinţă a actualei perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR, iar aceste cerinţe au fost deja îndeplinite.

Astfel, dobânzile de vineri sunt de 0,37% - 0,87% pe an, după ce joi au fost de 0,4% - 0,9% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an.

O nouă perioadă de constituire a rezervelor va începe luni, când dobânzile ar urma să crească.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut uşor vineri, la 3,63% - 4,13% pe an, după ce joi au avansat la 3,98% - 4,48% pe an, de la 2,84% - 3,34% pe an în şedinţa de miercuri.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a scăzut uşor vineri, la 3,74% pe an, de la 3,8% pe an în ziua anterioară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO