După şapte ani de pierderi, asigurătorii au marcat opt ani consecutivi de profit. Anul trecut, piaţa asigurărilor a atins un profit istoric de aproape 1 mld. lei în ciuda efectelor falimentelor din asigurări, dar şi a măsurilor restrictive privind plafonarea tarifelor RCA. Piaţa asigurărilor din România, care de-a lungul timpului a rămas puternic orientată către asigurările auto, respectiv asigurările obligatorii auto (RCA), a ajuns la un profit record de 940 mil. lei la finalul lui 2023, în creştere cu 22% faţă de 2022, după ce în 2022 câştigul se dublase faţă de 2021, potrivit informaţiilor din rapoartele ASF.
Conform analizei ZF privind profitul şi pierderile asigurătorilor din ultimii 15 ani, se observă că în perioada 2009-2015 piaţa a fost pe minus, iar cea mai mare pierdere consemnată de asigurători a fost în 2013, când nivelul a depăşit 1 mld. lei. Odată cu anul 2016, perspectiva s-a schimbat, iar din acel moment piaţa a mers pe plus, chiar dacă în anii 2018 şi 2020, profitul a fost la un nivel relativ scăzut de 37,5 mil. lei, respectiv 62,3 mil. lei.
Ultimii trei ani au adus cu siguranţă apogeul pieţei asigurărilor, dat fiind restarea din piaţa RCA prin eliminarea jucătorilor care trăgeau în jos întregul semgment fie prin preţuri de dumping, cum a fost cazul City Insurance, fie prin anumite pratici îndoielnice. În ciuda resetărilor din ultimii ani, cele două falimente răsunătoare din piaţă au creat premisele unor efecte nocive care se vor prelungi ani de zile de acum încolo, iar românii vor fi afectaţi.