Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă

Autor: Stefan Musgociu

13.03.2014, 10:28 301

La debutul şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,5100 lei, foarte uşor sub cotaţiile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,5110 - 4,5140 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a scăzut sub 4,51 lei/euro, iar cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,5065 lei/euro, cu 0,45 - 0,75 bani (0,1% - 0,17%) sub cotaţiile de la închiderea şedinţei precedente.

Volumele de tranzacţionare au fost foarte reduse, potrivit dealerilor.

În jurul orei 10:15, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,5065 - 4,5080 lei, cu 0,45 - 0,6 bani (0,1% - 0,13%) mai jos decât nivelurile de miercuri din jurul orei 16:30.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul erau în stagnare în raport cu euro, iar rulajele erau reduse şi pe aceste pieţe, potrivit dealerilor.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de referinţă de 4,5102 lei/euro, cu 1,12 bani mai ridicat faţă de marţi. În sesiunea precedentă, rata de schimb a fost de 4,4990 lei/euro.

Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, rata de schimb urcând cu 0,4 bani, la 3,2534 lei/dolar.

Cursul de referinţă leu/franc elveţian a ajuns la 3,7103 unităţi, de la 3,6930 unităţi marţi.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 0,75% - 1,25% pe an. Dobânzile sunt sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor afişate miercuri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât la 0,67% - 1,17% pe an, de la 0,73% - 1,23% pe an marţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO