Bănci și Asigurări

Cursul leu/euro urcă aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni joi dimineaţă

Cursul leu/euro urcă aproape de cel mai ridicat nivel...

Autor: Stefan Musgociu

20.02.2014, 10:44 1137

La debutul şedinţei euro a fost tranzacţionat la 4,51 lei, cu 1 - 1,05 bani (0,23%) peste nivelurile de la închiderea sesiunii precedente, de 4,4995 - 4,5000 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a continuat să crească şi s-a îndreptat spre 4,53 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse, potrivit dealerilor.

La scurt timp după ora 10:00, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,5240 - 4,5270 lei, cu 2,45 - 2,7 bani (0,54% - 0,6%) peste nivelurile de miercuri, din jurul orei 16:30, de 4,4995 - 4,5000 lei/euro.

Cursul a fost sub 4,53 lei/euro în ultimele trei săptămâni.

"Deprecierea este determinată în principal de accentuarea tensiunilor din USL, pentru că dacă miercuri rata de schimb a fost în jurul nivelului de 4,49 lei/euro până la conferinţa de presă a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, după declaraţiile acestuia cotaţiile au urcat pe piaţă peste 4,5 lei/euro. Rămâne de văzut dacă BNR va interveni (indirect - n.r.) pentru temperarea deprecierii leului, pentru că acum deprecierea leului este determinată de această criză politică, iar orice poziţie ar lua BNR, fie că va interveni sau nu, ar putea fi interpretată că ia partea fie a coaliţiei de guvernare sau a preşedintelui Băsescu. Deocamdată nu se văd semne ale vreunei intervenţii", a afirmat un dealer.

După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul şi forintul se depreciau cu câte 0,4% în raport cu euro, în principal din cauza escaladării violenţelor din Ucraina.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut miercuri du 0,43 bani (0,1%), las 4,4916 lei/euro.

Pe de altă parte, rata de schimb leu/dolar american a coborât cu 0,11 bani, la 3,2674 lei/dolar.

Leul s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, iar cursul de referinţă a crescut de la 3,6718 lei/franc la 3,6770 lei/fran.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au scăzut semnificativ pentru a doua zi consecutiv şi au ajuns la 0,5% - 1,25% pe an, după ce miercuri au coborât la 2,12% - 2,62% pe an. Ratele medii ale dobânzilor afişate pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au fost marţi de 4,17% - 4,67% pe an.

Dobânzile afişate joi sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO