Bănci și Asigurări

Cursul s-a apropiat de 19.100 lei/$

13.03.2000, 00:00 13




Dupa ce pe parcursul saptamanii trecute cursul de schimb al monedei nationale in raport cu dolarul a crescut accentuat comparativ cu perioada anterioara, pe piata valutara interbancara sedinta a fost vineri extrem de linistita. Banca centrala a fost nevoita din nou sa intervina si sa cumpere valuta pentru a stopa aprecierea leului, cotatiile fiind la inchidere de 19.080/19.100 lei/dolar. "Saptamana trecuta cotatiile au crescut mai accentuat decat in perioada anterioara pentru ca atat bancile, cat si clientii, si-au indreptat atentia mai mult catre valuta pe fondul reducerii dobanzilor la titluri de stat si la depozitele interbancare", a comentat un dealer. La Banca Nationala a Romaniei cursul s-a stabilit, vineri, la 19.088 lei/dolar fata de 18.966 lei/dolar in urma cu o saptamana. Dolarul a castigat, in perioada 3-10 martie, 122 de lei, fata de 98 lei saptamana trecuta. "Cresterea usoara a cererii de valuta, la care s-a adaugat reducerea ofertei au facut ca saptamana trecuta banca centrala sa nu fie prezenta chiar atat de mult in piata. In plus, s-a revenit la viata pe piata interbancara, volumul mediu zilnic al tranzactiilor fiind mult mai mare decat in lunile ianuarie si februarie", a mai adaugat un alt operator de pe piata valutara. Vineri, piata a fost extrem de linistita, cotatiile de deschidere si de inchidere fiind la acelasi nivel, dupa ce in timpul sedintei au scazut usor. De la 19.080/19.100 lei/dolar la deschidere, cursul a scazut treptat pana la 19.060/19.075 lei/dolar pe fondul unei tendinte mai mari de vanzare de valuta. Spre final piata s-a intors astel incat la inchidere s-a ajuns la 19.080/19.100 lei/dolar. "Cred ca BNR a luat ceva valuta, pentru a nu lasa cursul sa scada", spun dealerii. Pe piata caselor de schimb cursul nu a suferit modificari foarte mari fata de zilele precedente. Astfel, cotatiile la cumparare au evoluat intre 18.850-19.020 lei/dolar, in timp ce la vanzare acestea au fost de 19.050-19.120 lei pentru un dolar. Marca s-a putut cumpara cu 9.420-9.470 lei si s-a vandut cu 9.300-9.350 lei. "Vanzarile de valuta au egalat intr-o oarecare masura cumpararile, dar tranzactiile s-au facut mai mult pe marci germane. In ultima vreme, marca a cam luat fata dolarului", a apreciat un operator de la o casa de schimb valutar. Pe piata monetara ratele dobanzilor au fost stabile, intre 40-50% pentru depozitele pe o zi si 45-55% la depozitele pe o saptamana. Pentru saptamana aceasta dealerii se asteapta la un ritm de crestere mai redus.





Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO