Bănci și Asigurări

Cursul va fluctua mai mult, iar dobânzile la lei vor fi mai stabile

Cursul va fluctua mai mult, iar dobânzile la lei vor fi...

Autor: Claudia Medrega

26.05.2015, 00:07 2521
Piaţa valutară autohtonă ar putea să arate în anii următori altfel decât a fost percepută în ultimele decenii, fiind posibil să vedem o volatilitate mai ridicată a cursului de schimb, în funcţie de apariţia unor tensiuni externe sau interne, odată ce creditarea în lei va deveni majoritară.

Creşterea stocului creditelor în moneda naţională la peste 50% din total ar putea să determine diminuarea senzitivităţii BNR la deprecierea leului. Pe de altă parte, vom asista la stabilitatea dobânzilor în lei, cu impact asupra stimulării creditării în lei, consideră unii analişti. Ponderea creditelor în lei urmează să egaleze în acest an ponderea împrumuturilor în valută, iar anul viitor ar putea să devină majoritară, potrivit estimărilor BNR. Iar pe mă­sură ce ponderea creditului în valută scade, şi atenţia băn­cii centrale acordată cursului se va diminua. În anii de boom creditarea în valută a explodat ajungând la o pondere de circa 60% din total, iar BNR nu putea să facă abstracţie de evolu­ţia cursu­lui, ceea ce s-a şi întâmplat.

Guvernatorul BNR Mugur Isă­rescu a declarat că în perioada ur­mă­toare am putea asista la variaţii mai mari ale cursului şi nu sunt excluse variaţii de 5% în momente de oscilaţii puternice ale capitalurilor străine, cum au fost cele legate de criza din Grecia. „Nu poţi să ţii toate baloanele într-o mână. În economie este foarte greu să faci jonglerii.“

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO